Joi, 4 august 2016, premierul Dacian Cioloș va efectua o vizită în comuna Afumați, județul Ilfov, unde va avea o întâlnire cu fermierii din sectorul vegetal.
Prim-ministrul va sosi în jurul orelor 14.00, la Conacul Stolnicului Cantacuzino, dezbaterea cu reprezentanții fermierilor urmând să aibă loc timp de două ore și jumătate.
În condițiile în care, la nivel de țară, 73% dintre fermieri trăiesc în exploatații de subzistență și 97% din totalul de 3.000.000 de fermieri nu sunt eligibili în Planul Național de Dezvoltare Rurală, Guvernul a propus un plan care să umple golul de dezvoltare al satelor, prin impulsionarea dezvoltării unei clase de mijloc rurale și să completeze măsurile anti-sărăcie rurală, oferind o șansă de creștere pentru fermierii de semisubzistență și de consolidare pentru fermierii mijlocii.