Acasă Educatie Prima ediție a Olimpiadei de Securitate Cibernetică și cea de-a cincea ediție...

Prima ediție a Olimpiadei de Securitate Cibernetică și cea de-a cincea ediție a Campionatului Național de Securitate Cibernetică și-au desemnat câștigătorii

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

Etapa națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (OSC), competiție aflată la prima ediție și inclusă în premieră în calendarul oficial al olimpiadelor și concursurilor școlare de către Ministerul Educației, a avut loc în perioada 23-24 mai 2024 la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. În același timp cu Olimpiada s-a desfășurat, tot în campusul universității, și etapa finală a Campionatului Național de Securitate Cibernetică (RoCSC).

Tinerii eligibili pentru a participa în ambele competiții, care au parcurs etapele anterioare și s-au calificat în fază finală, au putut concura atât la OSC, cât și la RoCSC, programul concursurilor fiind construit astfel încât să permită participarea simultană.

Olimpiada s-a desfășurat în două etape: faza județeană (2 martie 2024) și faza națională (23-24 mai 2024). Similar, ediția din 2024 a RoCSC a avut tot două etape: calificare, desfășurată online (8 – 10 martie 2024) și finala, organizată în format fizic (23-24 mai 2024).

Elevii clasați pe primele locuri în clasamentul general al etapei naționale a OSC au primit premii și mențiuni acordate în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare. Rezultatele finale ale Olimpiadei, respectiv ale Campionatului, sunt disponibile pe site-urile celor două competiții – OSC și ROCSC.

Pe lângă premii, OSC oferă oportunitatea primilor 15 elevi clasați (din 97 de participanți) la faza națională de a face parte din lotul național extins al României (Team Romania). Aceștia se vor pregăti pentru Campionatul European de Securitate Cibernetică – ECSC, care va avea loc în acest an în luna octombrie, la Torino (Italia). Deopotrivă, RoCSC permite celor mai buni 15 tineri, dintre cei 40 calificați la faza finală, să facă parte din același lot preliminar al Team Romania, în ordinea punctajului. Diagrama completă a procesului de accedere în lotul național Team Romania se poate regăsi aici.

Echipa națională de securitate cibernetică (Team România) va fi formată din cinci Juniori (cu vârste de până la 20 de ani) și cinci Seniori (21-25 de ani), plus două rezerve. Componența echipei se va stabili după participarea la o etapă de pregătire organizată de Centrul Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, DNSC, ANSSI, împreună cu profesori și experți din partea partenerilor Orange România și Bit Sentinel.

Subiectele și metodologia OSC au fost elaborate și evaluate de Comisia Centrală a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (CCOSC), formată din reprezentanți ai Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), ai Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, ai Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), precum și profesori și experți din partea partenerilor din mediul privat, Orange România și Bit Sentinel, ce vin cu o vastă experiență în organizarea de competiții de securitate cibernetică.

Tematica specifică pentru OSC a inclus exerciții care integrează concepte fundamentale de securitate cibernetică, dar și elemente aplicate de criptografie, securitatea aplicațiilor web, mobile sau desktop, tehnici de Open Source Intelligence, analiza jurnalelor electronice, al traficului de rețea, capturilor de date, memorie sau hard disk, inginerie inversă, configurarea și securitatea sistemelor de operare și rețele, programare și scripting.

Tinerii interesați de participarea la OSC, respectiv RoCSC, s-au putut antrena pe platforma CyberEDU, https://www.cyber-edu.co, dezvoltată de Bit Sentinel și susținută de Orange, unde există numeroase resurse educaționale în domeniul securității cibernetice. Aceștia au putut rezolva exerciții din Arhiva Educațională, familiarizându-se în acest fel cu tipurile de probleme specifice concursurilor de securitate cibernetică. Tot pe platforma CyberEDU s-au desfășurat și probele oficiale ale OSC și RoCSC.

Sursa:dnsc.ro

1 COMENTARIU

  1. […] Etapa națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (OSC), competiție aflată la prima ediție și inclusă în premieră în calendarul oficial al olimpiadelor și concursurilor școlare de către Ministerul Educației, a avut loc în perioada 23-24 mai 2024 la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. În același timp cu Olimpiada s-a desfășurat, tot în […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here