Acasă Info Local Primăria Bragadiru: Ajutor de urgență pentru o familie căreia i-a ars casa

Primăria Bragadiru: Ajutor de urgență pentru o familie căreia i-a ars casa

DISTRIBUIȚI

La 9 decembrie 2020, locuința unei familii din orașul Bragadiru, de pe strada Crișul Alb a ars din temelii. Imobilul a fost cuprins de flăcări, iar în urma incendiului au rezultat pagube materiale semnificative, pagube ce au fost înscrise în procesul verbal de intervenție al pompierilor. Aceștia nu au mai putut recupera nimic, în urma incendiului arzând totul, inclusiv documente personale, mobilier, haine, electrocasnice. Familia compusă din cinci membri a fost cazată temporar la școala nr. 3 Bulgaru, strada Unirii, nr. 85, unde beneficiază de toate condițiile necesare unui trai decent, scrie Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru, pe pagina sa de Facebook.

Drept urmare, astăzi, la inițiativa primarului Cimpoeru, a fost aprobat un ajutor de urgență în valoare de 60.000 de lei pentru reconstrucția locuinței mistuită de flăcări.

”Vă asigur că voi rămâne întotdeauna receptiv la problemele și nevoile dumneavoastră și voi veni cu soluții sau rezolvări la acestea. Sănătatea și siguranța cetățeanului sunt si vor rămâne mereu priorități pentru mine și pentru administrația pe care o conduc. Consider că este datoria oricărui primar să aibă grijă de comunitatea sa. În aceste vremuri cu grele încercări, în perioada sărbătorilor și nu numai, trebuie să conștientizăm ceea ce este cu adevărat important in viață: sănătatea, dragostea, bunătatea, apropierea de oameni și de nevoile lor. Trebuie să fim solidari cu semenii noștri afectați de acest necaz. Orice ajutor este binevenit pentru această familie. Cine poate și vrea să ajute, poate lua legătura cu familia la numerele de telefon: 0773.355.486, 0773.995.830, 0721.035.342. Le mulțumesc tuturor oamenilor binevoitori care au ajutat și vor ajuta în continuare”, scrie primarul Vasile Cimpoeru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here