Primăria Capitalei, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), continuă extinderea rețelei de transport public de călători către zone care nu beneficiau până acum de acest serviciu.
Începând de sâmbătă, 5 martie 2022, Bulevardul Mircea Vodă va beneficia de o linie de transport în comun, și anume linia de autobuz 323, al cărei traseu va fi prelungit de la actualul capăt de linie, „Timpuri Noi”, până la Piața Unirii.
În zona conectată astfel la rețeaua metropolitană de transport public, autobuzele vor opri și în stațiile nou înființate „Școala Gimnazială nr. 81‟ (pe ambele sensuri), „Panait Cerna‟ (pe ambele sensuri) și „Mircea Vodă” (pe sensul spre „Zeţarilor”), iar stațiile „Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir‟ (pe ambele ambele sensuri), situate pe Bd. Gheorghe Șincai, vor fi efectuate la peroanele de tramvai aferente liniei 19.
Autobuzele liniei 323 vor circula între „Zețarilor” și „Piața Unirii” pe următorul traseu:
– pe sensul spre „Piața Unirii”: Terminal „Zeţarilor”, Prelungirea Ferentarilor, Str. Toporaşi, Şos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Calea Şerban Vodă, Bd. Gheorghe Şincai, Pod Timpuri Noi, Splaiul Unirii (malul stâng), Bd. Mircea Vodă, Str. Sfânta Vineri, Bd. Corneliu Coposu, rond Piaţa Unirii, capăt linie „Piaţa Unirii 1″;
– pe sensul spre „Zețarilor”: Piaţa Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, Bd. Mircea Vodă, Str. Nerva Traian, Pod Timpuri Noi, Bd. Gheorghe Şincai, Calea Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei, Șos. Giurgiului, Str. Toporaşi, Prelungirea Ferentarilor, terminal „Zeţarilor”.