Primarul localităţii Chiajna a fost pus sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov după finalizarea percheziţiilor şi după încheierea audierilor pentru sponsorizările făcute de primărie pentru clubul sportiv pe care îl conducea în calitate de preşedinte, afirmă surse judiciare.
După cum se știe, șase percheziţii au avut loc miercuri dimineaţa la Primăria Chiajna, la clubul sportiv Concordia Chiajna şi la domiciliile a patru persoane într-un dosar de evaziune fiscală în care poliţiştii de la IPJ Ilfov suspectează că s-ar fi produs un prejudiciu de 35 de milioane de lei.
Mircea Minea, primarul comunei ilfovene Chiajna, este considerat de poliţişti principalul suspect în acest caz. În perioada 2011 – 2015, el ar fi dispus mai multe sponsorizări făcute de primărie pentru clubul sportiv pe care îl conducea în calitate de preşedinte. Sponsorizările, spun anchetatorii, ar fi fost făcute ilegal. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, clubul are în administrare şi un hotel care a fost însă cedat unuia dintre consilierii locali ai primăriei. Poliţiştii spun că unitatea de cazare a încasat bani pentru servicii hoteliere pe care le-a facturat, însă, cu ajutorul a două firme fantomă, şi astfel s-a sustras de la plata taxelor şi a impozitelor.
Primarul Minea va candida pentru un nou mandat de primar din partea ALDE, fiind unul dintre principalii finanțatori ai organizației județene.