ANCOM, coordonator al serviciilor digitale în România, a acordat primul certificat de notificator de încredere Organizației Salvați Copiii.
Certificatul de notificator de încredere acordat Organizației Salvați Copiii atestă statutul de notificator de încredere în domeniul de competență „Fapte care privesc minorii”, cu următoarele subcategorii:
„Neimplementarea de către persoanele care realizează site-uri cu caracter pornografic a restricțiilor specifice vârstei privind minorii (inclusiv conținut cu caracter pornografic accesibil minorilor)”;
„Pornografia infantilă sau producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie de materiale care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor” și
„Câștigarea încrederii sau ademenirea minorilor în vederea comiterii de abuzuri sexuale”.
Certificatul atestă, de asemenea, că Organizația Salvați Copiii deține cunoștințe de specialitate și competențe specifice privind detectarea, identificarea și notificarea de conținut ilegal în limbile română și engleză.
Procedura de acordare a statutului de notificator de încredere
Notificatorul de încredere este entitatea care face dovada că deține cunoștințe de specialitate și competențe specifice în detectarea, identificarea și notificarea conținutului ilegal, este independentă de orice furnizori de platforme online și își desfășoară activitățile de așa manieră încât să transmită notificări cu diligență, acuratețe și obiectivitate.
Organizația Salvați Copiii este o asociație de utilitate publică a cărei misiune este garantarea egalității de șanse pentru toți copiii, care promovează de 34 de ani drepturile copilului, în acord cu prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Peste 3.800.000 de copii au fost incluși în programele lor educative, de protecție și asistență medico-socială, de stimulare a participării copiilor în promovarea drepturilor lor. Unul dintre programele cu tradiție este programul Ora de Net, în cadrul căruia a dezvoltat și linia de raportare esc_ABUZ, singurul punct de contact civil pentru raportarea materialelor online de abuz asupra minorilor găzduite pe serverele din România.
În baza datelor și informațiilor puse la dispoziția ANCOM de Organizația Salvați Copiii, coroborat cu cele existente în spațiul public și consultate de ANCOM, Autoritatea consideră că organizația a demonstrat într-o măsură suficientă că îndeplinește toate condițiile de acordare a statutului de notificator de încredere, prevăzute la art. 22 alin. (2) din Regulamentul privind serviciile digitale.
Decizia nr.336/2024 a ANCOM stabilește procedura de acordare a statutului de notificator de încredere conform căreia solicitantul transmite o cerere prin completarea unui formular-tip, împreună cu toate documentele și dovezile prin care demonstrează că îndeplinește condițiile de acordare.
Pot solicita statutul de notificator de încredere
ONG-uri, de exemplu organizații de protecție a consumatorilor, organizații de protecție a minorilor, organizații de apărare a drepturilor omului, organizații de protejare a mediului, organizații de protejare a drepturilor animalelor;
membri ai unor rețele cunoscute de verificare a faptelor, cum ar fi International FactChecking Network (IFCN);
entități publice cum sunt unitățile de semnalare a conținutului online ale autorităților naționale de aplicare a legii sau ale Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol);
organisme private sau semipublice, de exemplu organizațiile care fac parte din rețeaua INHOPE de linii telefonice de urgență pentru raportarea materialelor care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor și organizațiile care s-au angajat să notifice discursurile ilegale rasiste și xenofobe din mediul online;
rețele sau alianțe de entități la nivel național sau european.