Acasă Politic Primul Summit la nivel înalt UE-Consiliul de Cooperare din Golf

Primul Summit la nivel înalt UE-Consiliul de Cooperare din Golf

Liderii UE – îngrijorați de războiul din Ucraina, liderii CCG – îngrijorați de războiul din Orientul Mujlociu România, ridică problema extinderii Coridorului Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC)

DISTRIBUIȚI

Uniunea Europeană a organizat miercuri primul summit cu statele din Golf, ca parte a demersurilor diplomatice europene de a identifica și crea noi alianțe și sprijin internațional.

Scopul summitului, la care au participat șase state arabe (Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite) din cadrul Consiliului de Cooperare din Golf (CCG) a fost aprofundarea cooperării și recunoașterea influenței acestor țări, în special în conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu.

La sfârșitul summit-ului, într-o Declarație comună, părțile au anunțat că vor relua discuțiile lansate în urmă cu 35 de ani privind un acord de liber schimb, dar suspendat în 2008. De asemenea, vor fi organizate summit-uri bienale, următorul în Arabia Saudită în 2026. Parteneriatul UE cu Consiliul de Cooperare din Golf vizează stimularea cooperării în domeniul tehnologiei curate, al mineralelor esențiale necesare în tranziția verde, energiei regenerabile și producției de hidrogen.

Declarația finală a afirmat suveranitatea statelor, a condamnat atacurile împotriva civililor și a infrastructurii critice și a deplâns „războiul prelungit”, Rusia fiind menționată doar într-o referire la o rezoluție ONU care critica agresiunea rusă și o cerere ca să-și retragă forțele din Ucraina.

Jasem Mohamed Albudaiwi, secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), a afirmat că primul summit comun dintre CCG și Uniunea Europeană demonstrează înțelegerea de către ambele părți a importanței consolidării legăturilor lor politice și economice, subliniind că această îmbunătățire este esențială pentru îndeplinirea aspirațiilor lor reciproce și pentru promovarea parteneriatului lor strategic în orizonturi mai largi în mai multe sectoare.

În declarațiile sale, ES Secretarul General a subliniat că, potrivit acordului de cooperare semnat de ambele părți în 1988 și programului de acțiune comun pentru perioada 2022-2027, care include mecanisme constructive și propuneri de cooperare în domeniul politic, de securitate, economic și alte domenii,

această relație distinsă este o sursă de mândrie datorită poziției sale înalte pe multe fronturi, inclusiv coordonarea politică, cooperarea energetică și colaborarea academică, de sănătate și culturală.

El a remarcat că parteneriatul strategic are un mare potențial de a atinge niveluri mai înalte de nivel economic, politic și integrarea securității și pentru a îmbunătăți comunicarea dintre popoare.

De asemenea, acesta a subliniat că amenințările și provocările cu care se confruntă lumea necesită o consultare continuă și o acțiune colectivă pentru a menține cooperarea între națiuni în toate domeniile, realizând astfel securitatea, creșterea și stabilitatea atât pentru regiuni, cât și pentru întreaga lume.

El a subliniat că Fâșia Gaza suferă sub greutatea unui război purtat de forțele de ocupație israeliene, civili palestinieni nevinovați suportând greul consecințelor.

Alteța Sa Shaikh Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul statului Qatar și actualul președinte al CCG, a spus că relațiile mai strânse ar trebui să însemne o mai mare aderență la justiția internațională și „departe de politicile standardelor duble”.

Criticii din Sudul Global spun că națiunile UE acuză în mod repetat Rusia pentru încălcarea dreptului internațional în conflictul din Ucraina, dar nu reușesc să aplice aceleași standarde în războiul Israelului din Gaza.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut statelor din Golf să-și folosească influența pentru a aduce pacea în Ucraina.

În același timp, liderii participanți la Summit au exprimat îngrijorare crescută față de evoluțiile din Orientul Mijlociu, adresând tuturor părților un apel la reținere și detensionare a situației. În mod deosebit, s-a insistat asupra situației din Gaza cerându-se o implementare imediată și deplină a încetării focului, eliberarea tuturor ostaticilor și acces umanitar pentru distribuirea sprijinului pentru populația civilă. A fost exprimată, totodată, preocuparea față de pericolul extinderii conflictului în Liban, cerându-se încetarea focului și implementarea Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. A fost discutată conduita Iranului pe linie de proliferare balistică și a dronelor cu impact asupra securității ambelor regiuni. De asemenea, au fost agreate mesaje comune privind situația din Marea Roșie, Yemen, Irak, Siria, Sudan și Somalia.

Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat importanța parteneriatului strategic UE-Consiliul de Cooperare al Golfului la momentul actual, precum și potențialul cooperării economice multisectoriale. A pledat pentru actualizarea și extinderea cadrului contractual în domeniul comerțului și al investițiilor, susținând, totodată, și avansarea pe linia liberalizării vizelor. România este interesată de o mai bună conectivitate între cele două regiuni, prin dezvoltarea și extinderea unor proiecte, precum Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC) și sub egida Global Gateway, care să permită utilizarea mai eficientă și în parteneriat a noilor tehnologii, a surselor de energie și a materialelor critice.

Referindu-se la interdependențele dintre cele două regiuni inclusiv în plan securitar, Președintele României a evidențiat amenințările de securitate pentru țara noastră rezultate din agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și importanța implementării depline a sancțiunilor la adresa Rusiei.

De la invazia Ucrainei de către Federația Rusă, UE27 a contactat alte blocuri regionale, precedentele summituri de acest gen fiind cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și cu Comunitatea țărilor din Caraibe și America Latină (CELAC).

În pregătirea Summitului la nivel înalt UE-CCG, ministrul român al afacerilor externe, Luminița Odobescu, a participat la Bruxelles la Reuniunea Ministerială UE – CCG, unde miniștrii prezenți au evidențiat importanța istorică a reuniunii în format bi-regional, din perspectivă politică, economică și securitară. În egală măsură, au apreciat că evenimentul este o dovadă a solidității relațiilor dintre cele două regiuni și a gradului ridicat de implicare a statelor membre în procesul de consolidare a cooperării în domeniile de interes comun.

Șefa diplomației române a salutat oportunitatea ridicării nivelului relației actuale dintre cele două regiuni la cel de Parteneriat Strategic, sens în care a reiterat disponibilitatea părții române de a continua să se implice dinamic și constructiv în avansarea inițiativelor comune. De asemenea, a evidențiat valoarea coordonării demersurilor în vederea promovării dialogului și facilitării proceselor de negociere, în paralel cu acordarea de asistență umanitară și sprijin pentru populația civilă din zonele afectate de crize. În acest sens, s-a referit la contribuția României la eforturile umanitare pentru populația din Gaza și Liban. În cadrul dialogului pe teme regionale și internaționale a subliniat că principala amenințare de securitate pentru țara noastră o reprezintă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și a apreciat poziția statelor membre ale CCG pentru promovare a respectării ordinii internaționale bazate pe reguli.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Uniunea Europeană a organizat miercuri primul summit cu statele din Golf, ca parte a demersurilor diplomatice europene de a identifica și crea noi alianțe și sprijin internațional. Scopul summitului, la care au participat șase state arabe (Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite) din cadrul Consiliului de Cooperare din Golf (CCG) a […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here