După ce Executivul a adoptat OG nr.27 care a modificat OG nr.70 din 2011, localităţile din Ilfov se confruntă cu multe cazuri particulare, iar noua legislaţie în domeniu va putea fi aplicată cu greu sau, în unele cazuri, deloc.
După ce Executivul a adoptat OG nr.27 care a modificat OG nr.70 din 2011, localităţile din Ilfov se confruntă cu multe cazuri particulare, iar noua legislaţie în domeniu va putea fi aplicată cu greu sau, în unele cazuri, deloc.
Din acest motiv, noul director executiv al Agenţiei Judeţeane pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, Floricica Costea, a încercat, într-o întâlnire la Prefectura Ilfov, să explice primarilor şi reprezentanţilor celor 40 de primării din judeţ, modalităţile de plată ale ajutoarelor de încălzire care se acordă în sezonul rece din acest an.
Primarul comunei Găneasa, Marin Tudor, a atras atenția că în localitățile pe care le administrează 75% dintre cetățeni nu au acte de proprietate, pe locuinţe sau pe terenuri. El a atenționat că pe chitanţe de mână sau pe declaraţii de bună vecinătate nu se pot acorda ajutoare, iar locuitorii vor da vina pe primar, pe care îl vor considera responsabil de faptul că nu primesc ajutoare: „Nu e corect să le încasăm impozitele, 60% să meargă la bugetul statului, iar noi să nu le putem acorda oamenilor ajutoare de încălzire. La ora actuală impozitele se încasează de la orice locuinţă şi, indiferent dacă există vreun act de succesiune, de exemplu, sau vreo chitanţă de mână, problema trebuie rezolvată cumva între Prefectură şi Consiliul Local„, crede primarul Tudor.
O altă problemă ridicată tot de primarul din Găneasa se referă la lipsa documentelor de stare civilă – certificate de naştere, cărţi de identitate, astfel de situații fiind întâlnite şi la Glina, Jilava şi Vidra.
O lacună a noului act normativ este legată şi de faptul că persoanele care beneficiază de venitul minim garantat pot încasa ajutorul de încălzire fără să prezinte la primărie vreun act de proprietate.
Nemulţumiri există şi în comuna Jilava întrucât distribuitorul de gaze solicită primăriei documentaţia cu cei care beneficiază de ajutorul de încălzire pe gaze până în data de 5 ale lunii, în timp ce ordonanţa guvernamentală prevede data de 20.
La Petrăchioaia, cei care au vândut terenurile în anii 2007-2008 prin procură notarială sau prin chitanţă de mână, dar nu au încheiat acte pentru finalizarea tranzacţiei, figurează în continuare, la primărie, drept proprietari şi sunt obligaţi să plătească impozitele aferente fără să beneficieze de ajutoare de încălzire.
Concluzia îngrijorătoare este, potrivit multora dintre cei prezenţi la această întâlnire, că noua ordonanţă a Guvernului a fost făcută ca să se acorde cât mai puţine ajutoare de încălzire.
Ce trebuie să cunoască ilfovenii care vor ajutoare de încălzire
Aşadar, pentru a primi ajutoare de încălzire, familiile din Ilfov trebuie să facă dovada unui venit lunar pe membru de familie între 0 şi 786 lei dacă au încălzire centralizată sau între 0 şi 1.082 lei pentru persoana singură care utilizează agent termic în sistem centralizat. Cei care se încălzesc cu electricitate, gaz metan, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri trebuie să facă dovada unui venit lunar între 0 şi 615 lei.
Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, cel principal.
Compensaţia se acordă prin acoperirea unei părți din consumul real de agent termic, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoana singură. Pentru utilizarea energiei electrice, gazului metan, lemnelor, cărbunilor, compensarea se acordă în sumă fixă, dar nu mai mult decât consumul efectiv calculat de furnizor, în funcţie de venitul net pe membru de familie.
Din acest an veniturile care se iau în calcul la stabilirea venitului net pe membru de familie sunt date de prevederile art.8 alin.1 – 3 din Legea nr.416/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Nu se iau în calcul sumele provenite din alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar al persoanelor cu handicap, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, bursele de studiu şi cele sociale, precum şi bursele acordate în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”. Persoanele care deţin clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei sunt excluse de la acordarea ajutorului de încălzire.
Dacă familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul din bunurile cuprinse în lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, nu beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Titularul ajutorului trebuie să aibă calitatea de proprietar, succesor de drept al proprietarului, să existe o clauză de întreţinere sau de habitaţie, titular de contract de închiriere, comodat sau concesiune. Poate fi titular şi alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere sau reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani, ori alte persoane care nu au capacitatea de reprezentare.
Cererea privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei va fi însoţită de actele doveditoare pentru stabilirea componenţei familiei, a veniturilor, precum şi a dreptului de proprietate sau folosinţă privind locuinţa pentru care se solicită acordarea ajutorului. Pentru ajutoarele solicitate pentru energia electrică se va face obligatoriu o ancheta socială, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.