Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, joi, că au început urmărirea penală faţă de trei societăţi comerciale într-un dosar în care se investighează efectuarea de lucrări de construire fără autorizaţie în Parcul Herăstrău.
Procurorii notează în ordonanţă că, în perioada martie 2020 – prezent, ar fi fost executate lucrări de desfiinţare şi de construire fără autorizaţie la imobilul situat în Parcul Regele Mihai 1 Herăstrău din Bucureşti, şoseaua Nordului nr. 1, Sector 1, compus din teren în suprafaţă totală de 4.829 mp şi patru construcţii.
”Lucrările, care au constat în desfiinţarea unor corpuri de clădiri şi executarea unor alte construcţii, au fost efectuate de o societate comercială cu obiect principal de activitate executarea lucrărilor de construcţii, la instigarea unor alte două societăţi comerciale”, se precizează în comunicat.
Terenul şi cele patru construcţii ar fi făcut obiectul unor contracte de închiriere şi de asociere în participaţiune încheiate între Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi cele două societăţi comerciale anterior menţionate, în scopul desfăşurării de activităţi de alimentaţie publică şi se află într-o zonă protejată construită cu grad de protecţie maxim, în care se protejează valorile arhitectural-urbanistice, istorice şi de mediu natural.
Parchetul informează totodată că, în cursul zilei de joi, au fost efectuate trei percheziţii la sediile celor trei societăţi comerciale de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, iar prin ordonanţa procurorului s-a dispus oprirea temporară a lucrărilor.
Poliția Capitalei și Parchetul Sectorului 1 au făcut miercuri patru percheziții domiciliare în București și Ilfov într-un dosar penal privind construcții fără autorizație în parcul Herăstrău, care figurează cu regim de monument istoric. E vorba de construcții cu destinația de restaurant sau terasă în parcul Herăstrău, imediat după ecluză, după Ambasada Chinei.
Potrivit G4media.ro, au fost vizate de percheziții trei firme: Tuya Restaurant, MHZT Investiții și Don Instal IMOB.
Tuya Restaurant îi are printre acționari, alături de o firmă din Emiratele Arabe, pe Ștefan Nanu, unul dintre patronii de la clubul Nuba, fiu al primarului PSD in Cornu, fost vicepreședinte la TSD Prahova, apropiat de Vlad Cosma și Sebastian Ghiță. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, acționarii Tuya Restaurant sunt Ștefan Alexandru Nanu, Emilian Negulescu și compania Deinde Consulting DWC – LLC din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Administrator e Raluca Avram.
MHZT Investiții este deținută de un offshore din Cipru, MHZT Consulting LTD, reprezentată de Sergey Babayan, iar Don Instal IMOB este o agenție imobiliară din Bragadiru, deținută de Dorin Țică.