Analiza Avangarde în urma votului de la alegerile parlamentare arată că „există o similitudine între prezența la Referendumul pentru familia tradițională și procentul obținut de AUR în aceste alegeri”. Din punct de vedere al studiilor, AUR are mai mulți votanți cu studii superioare decât PSD (22% vs 6%), cei mai mulți fiind la USR-PLUS- 54,8%, iar la PNL-– 29,6%.
”În Suceava a spulberat, în Neamț toate voturile din zona mănăstirilor – măicuțe, călugări, tot ce avem zona aceea, plus oameni, enoriași, s-au dus aproape exclusiv către AUR. Ceea ce știm acum este că, acolo unde există comunități religioase puternice, atât ortodoxe, cât și de altă confesiune, au votat masiv pentru AUR”, spune Marius Pileanu.
Studiul făcut de Avangarde arată o corelație între zonele unde s-a votat masiv la Referendumul pentru familia tradițională și votul pentru AUR dat la aceste alegeri.
”Cu mici excepții, județele Constanța, Mehedinți, Olt sau Tulcea, putem observa că există o similitudine între prezența la Referendum și procentul obținut de AUR în aceste alegeri” arată Avangarde, citat de Romania.europalibera.org.
Profilul electoratului AUR
Media de vârstă este de 41 de ani. Categoria de vârstă 31-60 de ani- 63%, între 18 și 30 de ani- 26% și peste 60 de ani- 11%.
Cei mai mulți votanți AUR sunt bărbați – 57, 8%. Este cel mai dezechilibrat raport bărbați-femei în rândul votanților la aceste alegeri.
Studii – 55,4% sunt absolvenți de liceu și studii postliceale, 22% – fără liceul absolvit și 22,6% au studii superioare.
Profil alegător PSD, PNL și USR-PLUS
PSD
Media de vârstă este de 57 de ani,
Votanții bărbați- 53,2 %,
Studii: liceul sau școli postliceale – 46,7%, fără liceu- 37, 3% și studii superioare- 16%.
PNL
Media de vârstă 48 de ani
Votanții bărbați – 55,6%
Studii: absolvenți de liceu sau cu studii postliceale- 51%, fără liceu – 19, 4%, cu studii superioare – 29,6%.
USR-PLUS
Media de vârstă 39 de ani
Votanții bărbați 53,7%.
Studii: studii superioare – 54,8%, cu liceul absolvit sau cu studii postliceale – 38,5%.
Cum se explică rezultatul AUR- studiu IRSOP
Potrivit rezultatelor finale anuntate de BEC, la Camera Deputaților, AUR a obținut 33 de mandate (9,06%), iar la Senat 14 mandate (9,17%)
O analiză a alegerilor făcută de IRSOP arată că printre motivele votului dat AUR sunt crizele economice, sociale sau medicale, care accentuează sentimentele de frustrare şi măresc proporţia oamenilor care se simt împiedicaţi să-şi realizeze scopurile sau să obţină ceea ce au nevoie.
Psihologii sociali arată că frustrările mari pot fi asociate cu reacţii puternice şi chiar agresive împotriva oricăror forme de constrângere, respingerea autorităţii sau a teoriilor ştiinţifice. În schimb, creşte refugiul în valori şi practici tradiţionale statornicite ca religia, poporul, trecutul luminos, libertatea absolută, naţiunea.