Acasă Politic Programe de înzestrare a Armatei

Programe de înzestrare a Armatei

DISTRIBUIȚI

Guvernul României a adoptat în ședința de miercuri, 16 noiembrie, o hotărâre prin care se aprobă circumstanțele și procedura specifică de atribuire a contractului de achiziție a produselor aferente fazei I din cadrul etapei I a programului de înzestrare „Sistem integrat de comunicații și informatică pentru Batalion” (SICIB), respectiv etapei I a programului de înzestrare „Punct comandă – tip brigadă” (PC Bg).

Documentul semnat astăzi se referă la achiziția, prin contract multianual de furnizare, a 13 SICIB, în trei configurații, și patru PC Bg, în două configurații,  precum și a suportului logistic inițial aferent, care vor intra în dotarea Statului Major al Forțelor Terestre și vor fi interoperabile cu sistemele similare din armatele țărilor membre ale NATO.

Costurile estimate de achiziție sunt de 847,6 milioane lei, fără TVA.

Hotărârea adoptată de Guvern stabilește ca interes esențial de securitate pentru statul român în derularea celor două programe de achiziții constituirea, consolidarea, și realizarea pe teritoriul național de capacități de fabricație, integrare, testare și mentenanță în domeniul militar a echipamentelor care fac obiectul înzestrării, pentru asigurarea securității aprovizionării, pe timp de pace, dar mai ales pe timp de criză și război, în vederea fabricării în țară a unor echipamente și suitei de aplicații software de comandă control, a integrării finale și testării echipamentelor aferente SICIB și PC Bg, precum și a realizării mentenanței de nivel complex pe durata ciclului de viață.

Fabricarea și mentenanța pe teritoriul național a sistemelor și echipamentelor SICIB și PC Bg va asigura interoperabilitatea cu alte capabilități militare similare ale statelor membre NATO, participarea statului român la dezvoltarea și susținerea Bazei industriale și tehnologice europene de apărare, fondată pe capacități, competență, competitivitate și scurtarea lanțului de aprovizionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here