Acasă Anchete Programul ”Anghel Saligny” ar putea ajunge la CCR

Programul ”Anghel Saligny” ar putea ajunge la CCR

DISTRIBUIȚI

Expert Forum (EFOR) a solicitat Avocatului Poporului, alături de alte 17 organizații neguvernamentale și grupuri civice, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă pentru aprobarea Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Potrivit unui comunicat de presă al EFOR, adoptarea OUG s-a făcut ”cu încălcarea flagrantă a articolului 115, alin. 4 din Constituție, în lipsa unei situații extraordinare care să justifice înlocuirea procedurilor parlamentare și asumarea unui astfel de proiect de către Guvern. Totodată, a fost încălcat și art. 141 din Constituția României referitor la Consiliul Economic și Social, prin faptul că nu s-a solicitat avizul conform procedurilor legale de la această instituție și nici nu s-a primit un aviz. Contrar declarațiilor liderilor politici, avizul CES este obligatoriu”

”Considerăm că în elaborarea actului normativ nu au fost respectate normele constituționale, iar aprobarea acestuia este un demers care servește mai degrabă intereselor politice. Chiar dacă înțelegem și susținem necesitatea dezvoltării comunităților locale, credem că modalitatea de legiferare aleasă de Guvernul României este abuzivă și necorespunzătoare. Guvernul a inițiat o OUG care să reglementeze un program cu un buget de 50 de miliarde de lei, justificând urgența prin lipsa infrastructurii la nivel local. OUG justifică faptul că neaprobarea acestui proiect ar conduce pe termen lung la neasigurarea standardelor de calitate a vieţii, necesare populaţiei, în domeniul serviciilor publice și menționează și nerespectarea de către statul român a unor angajamente la nivel european, iar nepunerea lor în aplicare ar conduce la sancțiuni. De asemenea, legiuitorul menționează faptul că se încheie Programul Național de Dezvoltare Locală și există încă cereri care nu au fost soluționate, invocând urgența pentru a asigura accesul populației la servicii. Cu toate acestea, lipsa infrastructurii nu este o realitate care a apărut în mod neașteptat și nici nu este extraordinară, ci este o stare de fapt care se perpetuează de zeci de ani, fapt foarte bine cunoscut de partidele politice care s-au aflat la conducerea statului. Utilizarea instrumentului ordonanței de urgență nu este justificată și având în vedere lipsa urgenței și a unei situații extraordinare considerăm că un astfel de program ar fi putut fi dezbătut în Parlament. Reamintim că OUG 28/2013, care a reglementat PNDL 1 a fost aprobat în Parlament după doi ani, prin Legea nr. 89/2015, ceea ce este inadmisibil pentru un proiect de o astfel de anvergură”, se mai arată în comunicat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here