Marți, 28 octombrie, o echipă a Ministerului Finanțelor, condusă de ministrul Alexandru Nazare, a avut o nouǎ rundă de discuții cu echipa comisarului european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, pe tema evaluării măsurilor de consolidare fiscală implementate de România în contextul procedurii de deficit excesiv premergătoare consiliul ECOFIN din 13 noiembrie.
Reprezentanții Comisiei Europene au salutat schimbarea de atitudine fiscală şi revenirea României la un cadru de seriozitate și predictibilitate în procesul de raportare și dialog tehnic. Aceştia au subliniat că evaluarea oficială a măsurilor efective de corecție a deficitului va fi inclusă în previziunile de toamnă ale Comisiei Europene, care vor fi comunicate în 25 noiembrie 2025.
Comisarul Dombrovskis a apreciat angajamentul autorităților române și progresele înregistrate, menționând că, în funcție de evaluarea finală a Comisiei și de poziția Parlamentului European, României i-ar putea fi recunoscute eforturile pentru implementarea efectivă a recomandărilor privind corectarea deficitului, fără a fi necesară aplicarea condiționalității macroeconomice care ar fi determinat suspendarea fondurilor europene pentru 2026.
Ministrul Alexandru Nazare a subliniat importanța restructurării echilibrate a PNRR, inclusiv prin transferurile dintre componentele de împrumuturi și granturi, care consolidează coerența și sustenabilitatea planului. De asemenea, a mulțumit Comisiei Europene pentru deschiderea și sprijinul acordat în identificarea unor soluții de continuare a finanțării proiectelor eliminate din PNRR, în special în sectoarele transporturi și sănătate, prin integrarea lor în programele de coeziune 2021–2027. Această abordare asigură continuitatea investițiilor strategice și evitarea pierderii unor proiecte majore de infrastructură.
Comisarul Dombrovskis a precizat că, potrivit evaluărilor preliminare, Comisia nu anticipează diferențe majore față de estimările Ministerului Finanțelor în ceea ce privește deficitul bugetar, însă România va trebui să mențină un nivel ridicat de disciplină bugetară, astfel încât să respecte ținta de deficit și să confirme eficiența măsurilor adoptate în acest an.
Totodată, echipa Ministerului de Finanțe a prezentat noul sistem informatic integrat pentru elaborarea bugetului 2026, care va permite tuturor ministerelor și autorităților locale încărcarea electronică a datelor bugetare și monitorizarea în timp real a proiectelor. Acest instrument digital reprezintă un pas important spre transparență, eficiență și reducerea birocrației în procesul de planificare bugetară.
Comisarul Dombrovskis a salutat dialogul constant și cooperarea constructivă cu autoritățile române și a subliniat importanța menținerii ritmului de implementare a reformelor convenite, în special în domeniile fiscal, administrativ și al investițiilor publice. Comisia Europeană are toate elementele pentru o evaluare pozitivă a României în cadrul procedurii de deficit excesiv și al semestrului european, întrucât România a dovedit angajament ferm, progres structural în termeni de cheltuieli și venituri, respectiv rezultate măsurabile în consolidarea fiscal-bugetară, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.












