Deputații USR PLUS Oana Cambera și Filip Havârneanu au depus o propunere de modificare a Codului administrativ prin care este facilitat accesul cetățenilor la ședințele consiliilor locale și județene. Proiectul ar asigura, practic, oricărui cetățean acces egal, neîngrădit și transparent la ședințele CL și CJ.
Proiectul depus modifică OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul introducerii unui articol care prevede explicit posibilitatea consilierilor de a transmite sau înregistra ședințele de consiliu și de a le pune la dispoziția cetățenilor, pentru ca fiecare cetățean interesat să aibă acces la lucrările ședinței de consiliu.
De asemenea, proiectul include o prevedere prin care Regulamentele de organizare din primării să nu mai poată permite încălcarea și limitarea caracterului public al ședințelor.
Sunt multe administrații în care s-a limitat accesul prin Regulamentele de organizare, invocându-se fie stabilirea unui număr limitat de participanți fizic, fie interzicerea transmiterii pe internet, invocarea imposibilității de transmitere ca urmare a lipsei tehnologiei.
Practica actuală, în multe localități și județe, este ca anunțul cu privire la ședința de consiliu să se publice la un avizier, în curtea instituției, îngropat printre alte sute de hârtii, iar cetățenii trebuie să depună o cerere scrisă în vederea permiterii accesului, cerere care poate fi aprobată sau respinsă în mod discreționar. Motivele respingerii variază de la lipsa de spațiu, la ocuparea locurilor disponibile din sală, măsuri de siguranță în contextul pandemic.
Introducerea posibilității transmiterii ședințelor de către consilieri prin mijloace tehnice proprii ar suplini această incapacitate. În plus, este firesc ca această activitate să poată fi preluată și de către consilieri, întrucât, în exercitarea mandatului lor, ei au capacitatea de a sprijini administrația în respectarea principiilor, mai ales acolo unde administrațiile sunt deficitare.
Inițiativa legislativă vine să repare și discrepanțele dintre localitățile mai dezvoltate din punct de vedere financiar și tehnologic, care au mijloacele audio-video necesare pentru a asigura caracterul public al ședințelor, și cele mai puțin dezvoltate, suplinind lipsurile prin contribuția voluntară a consilierilor locali.