La 16 decembrie 2020 a avut loc a doua ședință a Consiliului Local Pantelimon din noul mandat, unde au fost dezbătute 44 de proiecte aflate pe ordinea de zi și încă patru pe ordinea de zi suplimentară.
Marian Ivan, primarul orașului Pantelimon: ”Un prim proiect important care a trecut de Consiliu, votat în unanimitate, este finanțarea din bugetul local a proiectului Construire locuințe sociale utilități, oraș Pantelimon, județul Ilfov. Durata estimată de execuție este de 36 de luni, iar suprafața construită depășește 8/000 mp. O altă hotărâre importantă pentru noi este faptul că putem continua, în perioada stării de urgență/alertă decretată pe teritoriul României în contextul pandemiei Covid-19, sprijinirea persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, care au reședința sau domiciliul pe raza orașului Pantelimon. S-a votat, de asemenea, reorganizarea Direcției de Asistență Socială Pantelimon, scăzând numărul de posturi disponibile”.
În aceeași ședință s-a votat majorarea cu 5% a impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021. ”Am făcut acest demers întrucât orașul nostru a încercat să țină limita de jos a acestor impozite în ultimii ani. Pantelimonul se încadrează în orașele cu cele mai mici taxe din județul Ilfov. Știu că această veste nu este una îmbucurătoare, dar am ales să propun această creștere în urma unui raport de specialitate al Direcției Economice, privind nivelurile impozitelor și taxelor locale în anul ce va urma. Avem multe proiecte mari pentru orașul nostru și, ca și până acum, ne vom axa pe finanțări europene, dar în acest moment, acestea nu sunt suficiente”, a precizat primarul Marian Ivan..
A mai fost votat proiectul cu finanțare europeană referitor la ”dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat ce aparțin orașului Pantelimon, județul Ilfov, cu echipamente de protecție medicală de tip măști de protecție medicale, dezinfectanți, precum și alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea cu coronavirus, în Programul Operațional Infrastructura Mare”.