Programele sociale ,,Ilfov zâmbește Senior” și ,,Ilfov zâmbește Junior” continuă și anul acesta după ce proiectele de hotărâre aferente acestora au fost aprobate în ultima ședința de consiliu județean. Obiectivul principal al acestor proiecte îl reprezintă creșterea accesului la servicii medicale stomatologice gratuite pentru pensionarii, copiii și tinerii din județul Ilfov, în conformitate cu criteriile de eligibilitate aprobate în cadrul proiectelor.
Bugetul alocat pentru tratamente stomatologice destinate copiilor, tinerilor și bunicilor din Ilfov este de 2.392.500 lei. Informațiile esențiale și criteriile de eligibilitate pentru ambele proiecte, după cum urmează:
Pentru ,,Ilfov zâmbește Junior” a fost aprobat un buget total de 750.000 lei (maximum 2.500 lei / beneficiar). În cadrul proiectului sunt eligibili copiii cu vârste cuprinse între 3-18 ani și tinerii cu vârste cuprinse între 18-26 ani care urmează o formă de învățământ de stat la zi, cu următoarele condiții obligatorii:
– Domiciliul sau reședința în localitatea din Ilfov unde se depun actele.
– Venit net lunar de maximum 2.500 lei / membru de familie (dovedit prin adeverință ANAF & declarație pe proprie răspundere).
– Tinerii de 18-26 ani nu trebuie să aibă venituri (sunt acceptate doar alocațiile și bursele).
– Locuri limitate: se acordă pentru primele 300 de cereri aprobate la nivelul județului.
– Necesită adeverință școlară pentru anul în curs.
Pentru ,,Ilfov zâmbește Senior” a fost aprobat un buget total de 1.642.500 lei (maximum 4.500 lei / pensionar). În cadrul acestui proiect sunt eligibili și pot aplica pensionarii din județul Ilfov, cu următoarele condiții obligatorii:
– Domiciliul sau reședința în localitatea din Ilfov unde se depune documentația.
– Dovada calității de pensionar.
– Venit net lunar de maximum 2.500 lei (dovedit prin adeverință ANAF & declarație pe proprie răspundere că nu există alte surse de venit).
– Locuri limitate: se acordă pentru primele 365 de cereri aprobate la nivelul județului.
Aceste două proiecte sociale continuă după ce în perioada 2023-2025, Consiliul Județean Ilfov, în colaborare cu Unitățile Administrativ-Teritoriale din județ și cu medici stomatologi din județul Ifov, a desfășurat proiectele de interes public ,,Ilfov zâmbește”, ,,Ilfov zâmbește senior” și ,,Ilfov zâmbește junior”.
Mai multe detalii despre etapele de desfășurare și înscrierea în programele ,,Ilfov zâmbește” vor fi anunțate pe platformele de comunicare ale Consiliului Județean Ilfov.











