Acasă Info Local  Proiectul ,,Ilfov pentru inima ta” în Mogoșoaia

 Proiectul ,,Ilfov pentru inima ta” în Mogoșoaia

DISTRIBUIȚI

Marți,24 septembrie,  a fost amplasat Defibrilatorul Extern Automat (DEA) în Parcul Mogoșoaia din Ilfov.

Zeci de persoane au participat la cursul de resuscitare și defibrilare – în caz de stop cardio-respirator și de salvare – în caz de înec, pentru a fi pregătiți să intervină eficient în situații de urgență și să utilizeze corect Defibrilatoarele Externe Automate (DEA).

Cursul s-a desfășurat în aer liber și a atras atenția trecătorilor. Mulți dintre ei s-au oprit, atrași de dinamica evenimentului, dar și de valoarea informațiilor auzite.  Au ales să rămână până la ultimele demonstrații practice oferite de Vasile Vlașin, fondator al Fundației ,,Părinți Salvatori”,  instructor și membru al Consiliului European de Resuscitare.

Achiziționarea și amplasarea de aparate medicale – Defibrilatoare Externe Automate (DEA) – în puncte strategice, în zonele cu trafic intens, accesibile tuturor membrilor comunității și, totodată, organizarea de cursuri gratuite, susținute de Fundația „Părinți Salvatori”, pentru pregătirea populației în acordarea de prim ajutor și utilizarea corectă a unui defibrilator.

Scopul acestei acțiuni este creșterea substanțială a șansei de supraviețuire a unei persoane, în eventualitatea unui stop cardio-respirator (SCR), care poate surveni neașteptat, indiferent de vârsta persoanei afectate.

Pe date oficiale oferite de Fundația ,,Părinți Salvatori”, rata de supraviețuire a pacienților scade cu 10% cu fiecare minut care trece fără defibrilare.

Calculele arată că, spre deosebire de adult, de regulă, la copil stopul cardiac este secundar stopului respirator. În această situație, reanimarea respiratorie este esențială și trebuie efectuată cel puțin 1 minut de resuscitare cardio-pulmonară (RCP) înainte de alertarea sistemului medical de urgență.

Defibrilarea precoce este cel  mai  important  factor al supraviețuirii  în cazul unui adult aflat în Stop Cardio Respirator.

La evenimentul de instalare a Defibrilatorului Extern Automat (DEA) în Parcul Mogoșoaia  au participat: Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Florin Covaci viceprimarul localității Mogoșoaia, reprezentați ai primăriei localității Mogoșoaia și Vasile Vlașin, fondatorul Fundației ,,Părinți Salvatori”, instructor și membru al Consiliului European de Resuscitare.

Defibrilatoare Externe Automate (DEA) au fost amplasate și în localitățile Domnești, Chiajna și Bragadiru.

1 COMENTARIU

  1. […] Marți,24 septembrie,  a fost amplasat Defibrilatorul Extern Automat (DEA) în Parcul Mogoșoaia din Ilfov. Zeci de persoane au participat la cursul de resuscitare și defibrilare – în caz de stop cardio-respirator și de salvare – în caz de înec, pentru a fi pregătiți să intervină eficient în situații de urgență și să utilizeze corect Defibrilatoarele […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here