Acasă Educatie Proiectul ”Necenzurat” continuă

Proiectul ”Necenzurat” continuă

DISTRIBUIȚI

Proiectul ”Necenzurat”, derulat în şcoli de specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), continuă în al doilea semestru al acestui an şcolar. Este vorba despre prevenirea consumului de droguri în şcoli, proiectl fiind destinat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 si 14 ani.

Proiectul, care se desfăşoară în România, fără întrerupere, începând cu 2009, a fost implementat, în mai multe etape, în 17 state europene, dar şi în numeroase ţări din Asia, Africa şi America.

”Necenzurat” are o componentă pentru elevi şi una pentru părinţi. Componenta pentru elevi constă în parcurgerea a 12 lecţii, săptămânal, care urmăresc îmbunătăţirea cunoştinţelor legate de factorii de risc şi de protecţie, concomitent cu construirea atitudinilor împotriva consumului, concentrarea asupra abilităţilor, credinţelor şi normelor interpersonale şi asupra informaţiilor realiste despre consumul de droguri, precum şi dezvoltarea abilităţilor intrapersonale, cum ar fi cele de coping, de rezolvare a problemelor, de  luare a deciziilor şi de stabilire a obiectivelor.

Componenta pentru părinţi include o întâlnire de trei ore, focusată pe abilităţile generale de a consolida relaţiile de familie, precum şi de a controla şi soluţiona conflictele, pe abilităţile privind prevenirea consumului de droguri, care vor creşte nivelul cunoştinţelor părinţilor despre droguri şi îi vor ajuta să manifeste atitudinile potrivite şi modelele de comportament adecvate cu privire la droguri şi pe abilităţile privind exercitarea rolului de părinţi.

În anul şcolar 2019-2020, specialiştii ANA şi-au propus ca, la nivel naţional, peste 14.000 de elevi de 12 – 14 ani să-şi formeze abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri, prin participarea la cursurile ”Necenzurat” (cel puţin 15 cursuri /judeţ sau sector).

Totodată, 705 cadre didactice vor fi formate, în vederea implementării proiectului, la nivel naţional, fiind susţinute tot atâtea cursuri.

Aproximativ 28.200 de părinţi vor beneficia şi ei în cadrul proiectului de creştere a nivelului de informare, educare şi conştientizare a importanţei factorilor de risc şi de protecţie familială în legătură cu consumul de droguri.

Noile tehnici de prevenire a consumului de droguri au ca scop formarea de abilităţi sociale care, odată învăţate şi exersate, ajută la creşterea rezistenţei la presiunea grupului de egali la îndemnul de a consuma droguri.

Scopul acestei abordări este de a dezvolta, în rândul elevilor de 12-14 ani, aptitudini specifice şi resurse de care au nevoie pentru a rezista influenţelor sociale, de a înţelege corect cunoştinţele despre droguri si efectele lor asupra sănătăţii individuale şi colective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here