Acasă Educatie Proiectul pentru prevenirea separării copilului de familie a fost adoptat de Parlament....

Proiectul pentru prevenirea separării copilului de familie a fost adoptat de Parlament. Legea merge la promulgare

DISTRIBUIȚI

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Iniţiativa legislativă prevede şi înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului. Legea merge acum la promulgare.

Proiectul vizează crearea cadrului legal pentru organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, prin promovarea principiului interesului superior al copilului şi a respectării drepturilor copilului, promovarea bunăstării sociale, spirituale şi morale, a sănătăţii fizice şi mentale, pentru copilul expus riscului de separare de familie, promovarea, cu prioritate, a valorilor familiale, a menţinerii în familie a copilului expus riscului de separare şi integrarea lui în comunitate, participarea copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, şi a familiei la deciziile care îl privesc.

Va fi înfiinţat şi Observatorul Naţional al Copilului, care este u„n modul din cadrul unui sistem informatic dezvoltat şi administrat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”.

„Observatorul Copilului reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate cu mijloace informatice pentru înregistrarea de către autorităţile administraţiei publice locale a copiilor aflaţi în situaţie de risc de separare de familie”, potrivit proiectului de lege.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Iniţiativa legislativă prevede şi înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului. Legea merge acum la promulgare. Proiectul vizează crearea cadrului legal pentru organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, prin promovarea principiului interesului superior al copilului şi a […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here