Acasă Economie Propunere de impozitare mai eficientă a super-averilor

Propunere de impozitare mai eficientă a super-averilor

DISTRIBUIȚI
foto:National Review

În februarie 2024, președinția braziliană a G20 l-a invitat pe economistul francez Gabriel Zucman să se adreseze G20 În discursul său, prof. Zucman a pledat pentru o reformă care s-ar baza pe pașii anteriori ai cooperării internaționale pentru a aborda problema impozitării reduse a superbogaților. În urma întâlnirii, președinția braziliană a G20 a comandat un raport pentru a detalia fezabilitatea propunerii.

Raportul lui Zucman a fost făcut public în luna iunie, înaintea reuniunii miniștrilor de finanțe G20 la Rio de Janeiro, programată pentru 25-26 iulie 2024.

Cooperarea internațională este esențială pentru promovarea echității fiscale. Într-o decizie istorică din 2021, mai mult decât 130 de țări și teritorii au convenit asupra unui impozit comun minim de 15% pentru marile companii multinaționale.

Ceea ce s-a decis pentru corporațiile multinaționale se poate aplica și pentru miliardarii lumii. Raportul arată că din punct de vedere tehnic este posibilă implementarea unui impozit minim coordonat pentru persoanele fizice cu avere foarte mare.

Raportul prezintă o propunere de impozit standard, coordonat la nivel internațional, care să asigure o impozitare eficientă a persoanelor fizice cu averi foarte mari. În propunerea de bază, persoanele cu avere de peste 1 miliard de dolari ar trebui să plătească o sumă minimă de impozit anual, egală cu 2% din averea lor.

Acest standard ar putea fi implementat în mod flexibil de țările participante printr-o varietate de instrumente interne, inclusiv un impozit pe venit prezumtiv, un impozit pe venit pe o noțiune largă de venit sau un impozit pe avere.

Raportul prezintă dovezi că sistemele fiscale contemporane nu reușesc să impoziteze în mod eficient persoanele cu averi foarte mari și propune o coordonare internațională pentru abordarea problemei, analizează provocările de implementare și oferă estimări ale veniturilor.

Principalele concluzii sunt că pe baza recentelor progrese în cooperarea fiscală internațională, un astfel de standard comun este posibil din punct de vedere tehnic și ar putea avea succes, chiar dacă nu toate țările l-ar adopta (prin consolidarea taxelor de ieșire actuale și implementarea unor mecanisme de „colectare de ultimă instanță”, precum impozitul minim coordonat pentru companiile multinaționale), iar stabilirea unui impozit minim de 2% pe averile miliardarilor ar aduce anual între 200 și 250 de miliarde de dolari, la nivel global, de la aproximativ doar 3.000 de contribuabili.

De asemenea,  extinderea impozitului la centimilionari (persoanele cu o avere netă totală de peste 100 de milioane de dolari), așa-zisul ”club al celor 0,001%” (la nivel mondial, populația de centimilionari se ridică la aproximativ 28.420 de persoane și este concentrată în mare parte în New York City, Los Angeles, Londra și Beijing), ar adăuga 100-140 de miliarde de dolari.

Totodată, raportul menționează că acest standard internațional ar aborda în mod eficient caracteristicile regresive ale sistemelor fiscale contemporane la vârful distribuției averii, nu ar înlocui, dar ar sprijini politicile interne de impozitare progresivă, prin îmbunătățirea transparenței cu privire la marile averi și ar reduce tentația evaziunii fiscale.

Impactul economic al unei asemenea măsuri trebuie însă evaluat în funcție de rata de rentabilitate a averii observată înainte de impozitare pentru persoanele fizice cu avere foarte mare, care, în ultimele patru decenii, a fost în medie de 7,5% pe an (fără inflație).

 

1 COMENTARIU

  1. […] În februarie 2024, președinția braziliană a G20 l-a invitat pe economistul francez Gabriel Zucman să se adreseze G20 În discursul său, prof. Zucman a pledat pentru o reformă care s-ar baza pe pașii anteriori ai cooperării internaționale pentru a aborda problema impozitării reduse a superbogaților. În urma întâlnirii, președinția braziliană a G20 a comandat un […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here