Primăria Municipiului București a semnat astăzi protocolul pentru demararea proiectului „Centura Verde București-Ilfov”, un pas concret în protejarea mediului, creșterea calității vieții și dezvoltarea sustenabilă a zonei metropolitane.
Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei: „Este un moment istoric pentru București. După mai bine de 15 ani, facem un pas real în dezvoltarea acestui plămân verde al orașului. Acest protocol creează cadrul de colaborare între administrația locală, Consiliul Județean Ilfov, mediul academic și societatea civilă pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale Capitalei – un proiect care, dincolo de infrastructură, înseamnă sănătate și viață pentru locuitorii orașului”.
„Centura Verde București–Ilfov” este un proiect strategic de regenerare urbană, menit să protejeze pădurile și spațiile naturale din jurul Capitalei, să reducă poluarea și să ofere locuitorilor un spațiu sigur, curat și sănătos.
Primăria Municipiului București reafirmă angajamentul de a colabora cu toate instituțiile publice, organizațiile civice și mediul privat pentru ca acest proiect să devină un model de dezvoltare durabilă pentru România.
















