În ultimele zile, circulă informația potrivit căreia peste 400 de aleşi şi numiţi, mai ales din partea PSD, care ocupă diverse funcții, ar avea dosare de cercetare aflate pe ultima sută de metri înainte de a fi încheiate. Aceştia sunt diferiți de cei aproape 100 de miniştri, deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene, primari de orașe și municipii, oameni de afaceri şi directori numiţi cercetați de procurori.
Din acest motiv, în unele organizații județene ale PSD s-a sunat din nou adunarea pentru a se discuta despre o nouă mobilizare ”împotriva dușmanilor”, la ședințe jurându-se ”credință maximă liderului Victor Ponta” și ”sprijin necondiționat” pentru a ajunge la Cotroceni. În alte organizații, nervii sunt întinși la maxim ;I se pune problema, fie voalat, fie explicit, unui pas înapoi și implicarea cât mai puțin în campania electorală
Mai mult, anunțul lui Sebastian Ghiță privind intenția de preluare a partidului, în tandem cu Liviu Dragnea, i-a făcut pe mai mulți lideri de filiale să se întrebe dacă nu cumva patronul RTV încearcă să îl împiedice pe Victor Ponta să ajungă la Cotroceni. Asta pentru că tandemul Ghiță – Dragnea poate câștiga ]n ambele variante: dacă Ponta câștigă și pleacă la Cotroceni președinția partidului rămâne vacantă, iar dacă va pierde – va fi obligat să își asume eșecul și să lase pe altcineva la conducerea partidului.