Acasă Politic PSD jubilează: crește valul infectărilor cu Covid. După 3 luni în care...

PSD jubilează: crește valul infectărilor cu Covid. După 3 luni în care a instigat la anarhie, partidul acuză Guvernul că e de vină

DISTRIBUIȚI

După 3 luni în care a depus eforturi frenetice să submineze încercările autorităților de a limita răspândirea infecției cu Covid-19, PSD a început să plătească reclamă în care acuză Guvernul pentru creșterea numărului de îmbolnăviri, scrie site-ul  Ziaristii.com.

Textul sponsorizat de PSD frizează schizofrenia, dar nu este, de fapt, decât încununarea unor calcule cinice care presupun un dezastru cât mai mare în pandemie. Social-democrații au fost surprinși neplăcut să vadă că România nu se afundă într-o criză majoră pe parcursul primului val epidemic. Li s-a luat astfel posibilitatea de a acuza Guvernul de incompetență și de neglijență criminală.

Mesajele PSD în pandemie: virusul nu există, nazistul Iohannis vrea să ne cipeze, masca e botniță, Guvernul falsifică datele, spitalele torturează pacienții

Soluția găsită a fost o campanie subversivă masivă, suprapusă peste cea a narativelor venite de la Moscova, pentru a convinge populația că nu există niciun pericol. În ultimele 3 luni, PSD a depus toate eforturile în acest sens. Prin liderii partidului, armatele de postaci, posturile TV prietene și instituții controlate precum Avocatul Poporului și CCR, acest partid a propagat și susținut confuzia, neîncrederea, incertitudinea, panica. Printre temele preferate: virusul nu există sau, dacă există, nu e periculos; măsurile de protecție sunt abuzuri ale guvernului; masca este botniță; ne țin în casă ca să instaleze antenele 5G nestingheriți; nazistul Iohannis vrea să ne cipeze, în cârdășie cu Oculta Mondială, ca să ne teleghideze apoi cu antenele 5G; termometrele de la intrarea în magazine ne fură datele personale; se pregătește dictatura; bilanțul îmbolnăvirilor este măsluit de Guvern; spitalele cumpără morții; doctorii practică tortura și rețin abuziv bolnavii contagioși.

Membrii simpli ai PSD au fost trimiși în piețe și în magazine să facă scandal și să sfideze măsurile de precauție, liderii partidului au susținut teorii aberante.

Membri ai PSD au instigat public la nerespectarea măsurilor de precauție. În timp ce unii dintre ei au fost prezenți la niște mitinguri care contestau existența virusului, liderii partidului și-au dat ostentativ masca jos în plenul Parlamentului, ca să arate că nu li se întâmplă nimic.

Avocatul Poporului a pus spitalele sub monitorizare pentru practicarea torturii.

CCR a declarat ilegale atât starea de urgență, cât și amenzile date în timpul acesteia.

Marcel Ciolacu și Victor Ponta au afirmat fățiș că datele prezentate de guvern privind numărul infectărilor sunt falsificate.

Deputatul Rădulescu-“Mitralieră” a susținut public că are date despre faptul că termoscannerele folosite de paznici la intrarea în magazine fură datele personale ale oamenilor.

Antena 3 și Realitatea TV au susținut campania difuzând și tratând serios aceste aberații.

Când mult-așteptata creștere a numărului de cazuri s-a produs, PSD a schimbat discursul oficial și acuză Guvernul

În urma acestui asediu, odată cu ridicarea restricțiilor, mulți români au abandonat măsurile de precauție. Nivelul infectărilor a început să crească în ultimele 10-12 zile, ajungând la o cotă alarmantă.

Acesta a fost momentul mult-așteptat de PSD. Social-democrații, care până acum 2-3 zile acuzau Guvernul că face teste mai multe pentru a găsi mai mulți oameni bolnavi, au schimbat radical discursul. Pretind public că ei ar fi cerut să se facă mai multe teste, iar autoritățile au refuzat!

Ce mesaj sponsorizează PSD 

Postarea sponsorizată de PSD pe Facebook

“Orban joacă testarea românilor la păcănele! Orban minte și încearcă să paseze responsabilitatea altora. Ca de obicei, nimic nou!

De la începutul epidemiei de COVID-19, PSD i-a spus ceea ce spunea toată lumea: Testați! Testați! Testați! Nu au făcut acest lucru pentru că bravau spunându-le românilor cât de bine au gestionat ei situația și cât de puține cazuri are România.

Normal că erau puține cazuri, când făceau puține teste. De ce luni de zile nu au procesat 12.000 de teste/zi? De ce atunci făceau doar 1.500 de teste/zi, folosind doar jumătate din capacitate în acele zile? De ce nu i-au testat pe cei care trăiau alături de cei infectați? Ei nu intrau în definiția de caz suspect elaborată de Ministerul Sănătății. De ce s-au temut de testarea prin sondaj începută de Gabriela Firea la București, prin care se putea stabili procentul din populație afectat de pandemie?

Neprezentarea tuturor datelor înseamnă tot #MINCIUNĂ, domnule Orban! O minciună care a condus la spitale închise pentru bolnavi cronici, măsuri aberante pentru populație, peste 500.000 de locuri de muncă desființate, inflație galopantă și deficit bugetar cu două cifre!“.

 

Manipulare pentru cei neinformați. Întrebări șmecherești și răspunsuri simple

 

Întrebările sunt manipulatoare și destinate, în mod evident, celor mai puțin informați.
Guvernul n-a făcut 12.000 de teste pe zi pentru că s-a plecat de la o capacitate de testare foarte mică. “Mulțumită” PSD, care a condus această țară sub numele de PCR până în 1989, apoi sub numele FSN și PDSR, România are unul dintre cele mai ineficiente, corupte și perimate sisteme medicale din Europa. Baronii PSD se tratează în străinătate, așa că n-au de unde să știe că multe analize nu se pot face nici azi în România. Virusul Sars-CoV-2 este unul apărut de 7 luni, majoritatea țărilor au fost luate pe nepregătite, iar România cu atât mai mult.

Lipsa capacității de testare este și răspunsul la următoarele întrebări șmecherești puse de PSD în postarea sponsorizată: de aceea s-au făcut doar 1.500 de teste la început și tot de aceea n-au fost testate toate rudele celor infectați. Acest lucru nu s-a făcut nici măcar în țări cu sisteme medicale foarte performante (Belgia, Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia, SUA).

Invocarea așa-zisei testări prin sondaj a Gabrielei Firea – parodia care a ținut o singură zi și în care erau așteptați să vină 500 de voluntari și au venit doar 10 – nu poate stârni decât râsete.

Măsura închiderii spitalelor pentru alți bolnavi s-a luat peste tot în lume dintr-un motiv simplu: pericolul infectării masive a celor internați era uriaș, iar asta însemna condamnarea la moarte a celor care sufereau de alte afecțiuni serioase. –  sursa: Ziaristii.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here