Deputații de Ilfov Corina Bogaciu și Cătălin Zamfira s-au alăturat senatorului Gabriel Botnariu, anunțându-și demisia din PSD. Așadar, PSD rămâne fără cei trei parlamentari de Ilfov apropiaţi ai vicepreşedintelelui partidului Gabriela Firea. La Camera Deputaților PSD şi ALDE au împreună 167 de aleşi, doi peste numărul necesar pentru adoptarea legilor importante. Şi la Senat social-democraţii ar putea avea probleme, chiar dacă în acest moment au 69 de parlamentari, atât cât e necesar pentru adoptarea legilor organice.
Cei trei vor active în Parlament ca independenți.