Acasă Info Local PSD, prins pe picior greșit

PSD, prins pe picior greșit

DISTRIBUIȚI

TB 

ALDE joacă alături de PNL ca să păstreze șefia Senatului

PSD și PNL trebuie să se pună de acord dacă doresc revenirea la sistemul cu două tururi de scrutin la alegerile locale, declară președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu. ”Aici este un soi de fariseism. Ei împreună au votat alegerile dintr-un singur tur. PNL-ul știe că PSD-ul care deține majoritatea în Parlament introduce moțiune imediat lui Cioloș dacă nu respectă înțelegerea. Ori Cioloș spune foarte corect: Doamna Gorghiu, mergi și te înțelege cu Dragnea și, dacă voi vă înțelegeți că vreți din două tururi de scrutin – eu când am venit îl aveați într-un singur tur – voi ați cerut președintelui Iohannis promulgarea legii într-un singur tur. Acum v-ați dat seama că nu puteți scoate primar la București și vreți din două tururi. Înțelegeți-vă voi, partidele parlamentare – și nu toate – liberalii și socialiștii. Dacă vă înțelegeți, eu mâine emit ordonanță de urgență. Dar nu mă puneți în situația să fragilizez Guvernul care poate primi o moțiune de cenzură pentru că voi v-ați răzgândit”, a comentat Băsescu duminică, la Conferința Românilor de Pretutindeni la Palatul Parlamentului.

Fostul șef al statului a reamintit că ”la momentul la care Cioloș a depus primul program, în program era revenirea la votul în două tururi”. ”L-am avut, l-am văzut la partid toți. Când a depus al doilea program, a dispărut pentru că exact acele două partide mari i-au cerut să scoată alegerile în două tururi. Deci lui Cioloș degeaba îi dăm cu tigaia în cap că el e pe o înțelegere politică. A găsit o situație. Trebuie cele două partide care pot face să cadă Guvernul să se înțeleagă între ele”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la Iași, că ideea alegerilor pentru funcția de primar în două tururi de scrutin este foarte bună, dar a precizat că schimbarea legii actuale depinde de partidele parlamentare și de Guvern și este bine să se găsească ”cea mai înțeleaptă soluție”.

De asemenea, prim-ministrul Dacian Cioloș a precizat că va discuta cu reprezentanții partidelor politice despre ideea unei ordonanțe de urgență referitoare la desfășurarea alegerilor locale în două tururi de scrutin, nefiind exclusă nici varianta asumării răspunderii în Parlament.

ALDE a devenit peste noapte un jucător-cheie în Parlament în ceea ce reprezintă debutul informal al campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016, iar UNPR a primit un cadou neașteptat prin care poate “șantaja” PSD. În acest tablou, președintele PSD, Liviu Dragnea, pare să fie actorul care are cele mai serioase probleme.

PNL a cerut modificarea legii alegerilor locale prin introducerea votului în două tururi pentru primari, deși în Parlament a votat altceva. Propunerea lovește cel mai mult în PSD, partid care are cei mai mulți primari în funcție din România. Prin alegerea primarilor în două tururi, restul partidelor se pot alia împotriva PSD, la fel cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale.

Singurii care s-au opus declarativ acestei idei, până în acest moment, sunt PSD și UNPR, dar dacă cele două formațiuni pierd sprijinul ALDE lucrurile se schimbă. PSD și UNPR au 180 de deputați, iar majoritatea este de 202 deputati, în timp ce în Senat PSD și UNPR au 81 de senatori dintr-o majoritate de 83 de senatori. ALDE are acum cheia, cu 24 de deputați și 13 senatori. Călin Popescu -Tăriceanu a declarat că este de acord cu alegerea primarilor în două tururi, iar ALDE a anunțat deja că va candida pe liste proprii la alegerile locale, astfel încât nu este influențat de deciziile strategice ale PSD. Mai mult, Tăriceanu ar putea să primească promisiunea neoficială a PNL că va fi menținut la șefia Senatului dacă votează trecerea la alegerea primarilor în  două tururi, acesta fiind încă un motiv de îngrijorare pentru PSD. În acest context, devine tot mai greu pentru Liviu Dragnea sa-l convingă pe Popescu – Tăriceanu să nu joace de această dată cu PNL. Situația devine și mai complicată pentru PSD pentru că aliatul său UNPR se va folosi, cel mai probabil, de acest context pentru a ridica pretenții nerealiste în fața lui Liviu Dragnea cu privire la participarea pe liste comune la alegerile locale din 2016.

Potrivit stiripesurse.ro, liderul UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că decizia finală o va lua la sfârșitul săptămânii, la o ședință națională a partidului și că aceasta va veni la pachet cu liste comune cu PSD.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here