În contextul scandalurilor legate de gestionarea patrimoniului statului, secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat introducerea unor noi criterii de performanţă pentru Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).
Printre noile cerinţe se numără comunicarea transparentă a programului de investiţii, separarea activităţii comerciale de cea de protocol, eficientizarea sucursalelor neprofitabile şi creşterea veniturilor generate de casele de protocol.
De asemenea, se va urmări reducerea imobilelor care generează pierderi şi respectarea termenelor de raportare. Exploatarea caselor de protocol și de oaspeți va trebui să genereze venituri (astfel contribuția de la stat pentru întreținerea acestora va putea scădea).
În ceea ce privește transparența, raportările către SGG și AMEPIP vor fi trimise la timp și va trebui urmărită implementarea recomandărilor Curții de Conturi.
Dan Reşitnec a subliniat că, de acum înainte, conducerea RA-APPS va fi responsabilă pentru rezultate, subliniind că patrimoniul statului trebuie administrat în interesul cetăţenilor.





