Acasă Economie Rămâne cum am stabilit. Deocamdată, fiecare cu părerea lui

Rămâne cum am stabilit. Deocamdată, fiecare cu părerea lui

Lia Olguța Vasilescu, nemulțumită că nu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan

Președintele Asociației Municipiilor din România, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, s-a întâlnit, din nou, miercuri, cu reprezentanți ai Guvernului, în încercarea de a ajunge la un consens în privința așa-numitei reforme a administrației locale. Vasilescu, profund nemulțumită că la întâlnire nu a participat prim-ministrul Ilie Bolojan, cel care îi chemase la București și își anunțase prezența la întâlnire, a declarat că nu este de acord cu măsurile propuse.

Ministerul Dezvoltării insistă cu  propunerea de a disponibiliza 13.000 de salariați din administrația locală, riscând un dezechilibru în funcționarea multor primării.

Vasilescu avertizează că în lipsa unei analize detaliate și a unei scheme minime de personal, multe primării, în special cele de comune, riscă să nu mai poată funcționa.

„Este un calcul pe care l-a propus domnul ministru Cseke, bănuiesc că ştiu foarte bine cifrele, urmează să facem şi noi calculele noastre pe fiecare unitate administrativ teritorială în parte”, a spus primarul Craiovei, după discuţii.

Ea a confirmat că în a doua variantă propusă de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, era vorba de 13.000 de posturi care ar urma să fie disponibilizate în administraţie.

„Noi am făcut o prezentare, săptămâna trecută, imediat după şedinţa de coaliţie, în care am spus că, dacă nu se face în baza unei analize foarte clare, a unor scheme de personal minime aprobate, ajungem în situaţia în care foarte multe primării efectiv nu vor mai putea funcţiona. Şi mă refer aici la primăriile de comune, unde, dacă nu au în schemă minim 10 posturi, aşa cum am făcut noi estimarea, nu vor mai putea să funcţioneze, pentru că fiecare funcţionar se ocupă de altceva. Unul este contabilul şef, altul este juristul sau secretarul, altul se ocupă de registrul agricol, altul de urbanism şi aşa mai departe. Deci, ca o primărie să fie funcţională, trebuie să existe această schemă minimă de personal”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu a reamintit că nicio primărie nu seamănă cu alta, pentru că așa este legislația. Ea a sugerat ca pentru primăriile care nu-și pot acoperi cheltuielile salariale să există o grilă clară de personal, pe care să o propună Ministerul Dezvoltării.

De cealaltă parte, Guvernul s-a referit la acest consultări ca fiind constructive.

Vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au analizat împreună cu reprezentanții primarilor și consiliilor județene mai multe aspecte cuprinse în proiectul de lege pentru reforma administrației publice locale.

Unul dintre subiecte l-a constituit situația posturilor din administrația publică locală, în contextul obiectivului asumat de reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței activității. Pe baza datelor transmise de către unitățile administrativ-teritoriale, a fost realizată o situație care cuprinde numărul total al posturilor aprobate potrivit organigramelor, numărul posturilor ocupate și al celor vacante. De asemenea, această analiză arată numărul posturilor ocupate în funcție de serviciile publice pe care le oferă, precum evidența persoanei, poliția locală, asistență socială, asigurarea derulării proiectelor finanțate din fonduri europene etc.

O altă temă de discuție a fost legată de îmbunătățirea grilei de stabilire a numărului de personal din primării și autorități publice locale în funcție de numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială, astfel încât să crească eficiența serviciilor publice. Tot în acest context reprezentanții Guvernului și cei ai autorităților publice locale au analizat posibilitatea redimensionării structurilor interne din instituțiile publice – direcții și servicii – tot în scopul eficientizării activității.

Continuarea investițiilor din fonduri naționale și europene a fost un alt subiect aflat pe agenda consultărilor. Reprezentanții Guvernului au menționat că finanțarea proiectelor susținute prin PNRR va fi prioritizată și că se va asigura predictibilitate și transparență pentru susținerea investițiilor din Programul Anghel Saligny.

La consultările de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul Tánczos Barna, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, iar din partea autorităților asociative ale administrației publice reprezentanți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Asociației Orașelor din România.