Acasă Economie Răspunsul antreprenorilor români de pretutindeni la război și criză

Răspunsul antreprenorilor români de pretutindeni la război și criză

DISTRIBUIȚI

Între 6 și 9 octombrie a avut loc la Iași și Chișinău Summitul RePatriot – Răspundem Provocărilor Împreună, la care au participat peste 300 de manageri și antreprenori din toată lumea, care dețin sau administrează active de peste 50 miliarde de euro.

Au fost abordate, într-un format dinamic care a oferit conectare, două provocări majore ce influențează viața românilor de pretutindeni: Războiul și Criza. Răspunsurile oferite de antreprenorii cu experiență națională și internațională, precum și interacțiunea cu persoane cheie din administrație au generat soluții și implicare suplimentară. Agenda aici.

Debutul RePatriot Summit a întrunit experți de securitate cibernetică întruniți în a 5-a conferință CyberShare care a atras atenția asupra riscurilor în creștere din domeniu și a prezentat soluțiile avute la îndemână prin cooperarea cu specialiști din diaspora. Apoi, participanții sosiți la Iași din toată lumea au primit salutul Bisericii Ortodoxe și Bisericii Catolice, Președinției, Guvernului, Parlamentului, administrației locale și județene care au dat un mesaj extraordinar pentru o conectare mai strânsă cu patria mamă.

Românii – Un unic Popor, o unică Diasporă

În deschidere, consilierii președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu, respectiv Sandra Pralong și Elena Druță, au urcat pe scenă împreună și au transmis un mesaj important privind importanța diasporei și a conectării cu ținuturile natale. Mesagerii celor doi președinți au rămas alături de participanți, contribuind semnificativ la dezbateri pe timpul celor 3 zile. Nicolae Ciucă a transmis un mesaj consistent de apreciere pentru diaspora și de felicitare pentru activitatea RePatriot prin Consilierul de Stat George Agafiței, care a contribuit la sesiunea privind provocările economice și strategice.

”Milioane de români ajută la dezvoltarea economiilor altor state, iar prin munca și competențele lor contribuie inclusiv la creșterea încrederii în România. Adevărații ambasadori sunt românii din diaspora, care au dat dovadă de multe ori de existența unui talent antreprenorial remarcabil, asumându-și riscuri și reușind de cele mai multe ori să surprindă prin inovație și leadership. Îmi doresc ca măcar o parte dintre ei să revină și să transpună aceste modele de succes aici, acasă.”, spune Nicolae Ionel Ciucă în mesaj și apoi atrage atenția și administrației locale cu un îndemn la acțiune: „Îmi doresc ca administrația locală să fie mai aproape de cei plecați și să-i considere factori importanți pentru dezvoltarea locală, să-i consulte constant și să-i țină aproape”.

”România își poate îmbunătăți economia în mod substanțial dacă ar fi capabilă să se concentreze și să-și dezvolte diversele surse de energie, inclusiv rezerve substanțiale de petrol și gaze pe uscat și în Marea Neagră. România trebuie să implementeze politici care să promoveze și să încurajeze producția de energie, nu să descurajeze. Rezervele substanțiale de gaze din Marea Neagră abia au început să fie extrase deși au fost identificate în urmă cu aproximativ 20 de ani. BSOG (Black Sea Oil and Gas) a avut nevoie de aproape 14 ani pentru a începe extragerea unor gaze la începutul acestei veri din cel mai mic zăcământ de gaze identificate. Două mari companii americane, Exxon și Chevron, au plecat. Practic, aproape toate minele din România au fost închise, inclusiv minele de cărbune. Au fost închise și diverse mine care au metale rare, aur și alte minerale valoroase. Dezvoltarea capacității de energie nucleară a României a stagnat. România trebuie să-și reevalueze imediat nevoile energetice și economice și să analizeze toate resursele sale naturale.

În concluzie, viitorul economic pentru România este luminos dacă vrea să fie. Este o țară bogată în resurse naturale care pot fi exploatate într-un mod prietenos cu mediul. Este timpul să executăm și să implementăm un plan de creștere economică care să includă și să încurajeze, în primul rând, producția de energie. Ca parte a acestui plan, sugerez stimulente de afaceri, taxe mai mici și mai puține reglementări. Piața liberă funcționează și funcționează bine, dacă i se oferă o șansă.” a spus Adrian Zuckerman, avocat american născut în România și fost Ambasador al Statelor Unite.

La întâlnirea cu presa, când au fost prezentate public primele concluzii ale Summitului RePatriot, politologul german de origine română, Anneli Ute Gabanyi a declarat: ”Republica Moldova este într-o criza existențială. A intrat într-o nouă fază prin faptul ca i s-a recunoscut statutul de candidat la intrarea în Uniunea Europeană. Acest statut este vital, până acum Republica Moldova era fără o perspectivă și acesta era un motiv important de emigrare. Devine din punctul de vedere al străinătății o țară pentru investiții. România și Republica Moldova vor avea un aport foarte mare în refacerea Ucrainei. Pentru România am constat că sunt două elemente importante: încrederea românilor în sine și  câștigarea încrederii pentru țara mamă. De fapt nivelul de viață în România a ajuns la 67% în UE, ceea ce nu este rău deloc, iar corupția mare care se regăsește la intersecția dintre administrație și business a scăzut. Este o întrebare pusă permanent: Care este motivul pentru care imaginea României este așa slabă? Totuși România în prezent se profilează ca o țară campion în securitate pentru UE și NATO. România în prezent crește în imagine doar făcând ce a făcut și până acum. Suntem destul de buni, trebuie să ne afirmăm mai curajos.”

Războiul și Criza – Un call to action strategic adresat și Guvernului și Președintelui 

Războiul deja a determinat pierderea a zeci de mii de vieți, milioane de migranți, pierderi economice substanțiale și multe alte consecințe care afectează viața românilor. ”Mai mult decât oricând, acum e timpul să strângem rândurile și să acționăm inteligent, să ne ridicăm măcar la înălțimea marilor noștri înaintași. Solidaritatea Occidentului este necesară și importantă pentru viitorul României.”, a spus Marius Bostan, antreprenor, inițiator al RePatriot.

Cei peste 300 de participanți, întruniți în cele șapte grupuri strategice au dezbătut, propus soluții și chemări la acțiune pentru fiecare participant și pentru ceilalți români. Astfel, fiecare grup strategic a propus mai multe acțiuni. Câteva declarații destinate publicului:

Grupul Competitivitate, condus de Felix Pătrășcanu: „România nu stă prea bine, dar poate să devină competitivă pe scena internațională prin management performant al mediului public și privat, prin stimularea inovației și aplicarea unor bune practici regăsite la nivel internațional. Datoria noastră ca antreprenori este să promovăm sisteme de management sănătoase atât în cadrul afacerilor noastre, cât și în societate, devenind noi înșine exemple de bună practică. Replicarea unor modele care și-au dovedit viabilitatea și principiile aplicate în economiile dezvoltate sunt necesare și în companiile noastre, precum și în companiile de stat care ar fi bine să fie cât mai puține și conduse profesionist”. Inițiative precum ”Performance Talks” și promovarea modelului Baldridge sunt instrumente care vor fi promovate în continuare.

În baza discuțiilor în grupul Turism și Dezvoltare Rurală s-a consolidat un grup strategic care conectează, dă încredere, inspiră și încurajează prin exemplul personal, prin poziții publice și atitudine românii din diaspora să promoveze România turistică străinilor. Astfel, grupul strategic pe turism a declarat că: „Fiecare român din diaspora este un promotor al turismului pentru locurile natale. Românii conștientizează valoarea culturală a mediului rural și potențialul turistic pe care acesta îl oferă. Prin promovarea acestei oportunități ne dorim să încetinim depopularea localităților, iar prin implicarea comunităților și inclusiv a diasporei, să promovăm și să dezvoltăm comunitățile rurale.” Susținerea inițiativei RoBoost pentru lărgirea adresabilității și constituirea asociației „Țară Faină” au fost considerate instrumente de lucru importante ale comunității pentru anul următor.

Grupul strategic Piața Muncii a venit cu soluții aplicate: „Promovarea locurilor de muncă existente în România către românii plecați este o prioritate pentru viitor pentru că ne dorim ca, în primul rând, românii competenți să beneficieze de ele. Este importantă digitalizarea unităților de învățământ și educarea pentru meseriile viitorului a următoarelor generații. Susținem promovarea învățământului dual și redirecționarea impozitului pe profit către școlile profesionale (lucru pe care îl putem face fiecare dintre noi), ar ajuta direct dezvoltarea și acoperirea deficitului personal calificat”.

În domeniul Energie, discuțiile au fost complicate și au atins majoritatea surselor existente „E timpul să mărim producția și să investim în soluții inteligente de stocare a energiei și să devenim rapid exportatori de energie. Pentru a compensa imprevizibilitatea surselor de energie eoliene și fotovoltaice este necesar să accelerăm exploatarea resurselor naturale de gaz din Marea Neagră. Strategia de dezvoltare a surselor nucleare în parteneriat ar trebui accelerată și dublată de ridicarea capacității naționale de a furniza bunuri, lucrări și servicii pentru proiectele deja anunțate. Deja companii din comunitatea noastră contribuie la producția din surse alternative și ne dorim să contribuim la întărirea infrastructuri rețelei naționale de energie”.

Grupul strategic de Inteligență Artificială și Tehnologie propune accelerarea eforturilor de digitalizare a administrației publice, pentru a facilita o interacțiune eficientă a mediului privat cu instituțiile statului. Totodată este necesar ca mediul privat să conștientizeze nevoia utilizării de servicii profesionale de securitate cibernetică. „Așteptăm o cât mai rapidă asumare guvernamentală a Strategiei de Inteligență Artificială la care RePatriot a contribuit, finalizarea acesteia în colaborare cu mediul privat și inițierea Hub-ului național de inteligență artificială.”

Grupul strategic Educație propune investiții în dezvoltarea personală a profesorilor care pot să ajute fiecare copil, indiferent de unde vine sau își face studiile. „Susținerea inițiativelor existente precum SuperTeach, Merito și extinderea lor în diaspora și Republica Moldova este un pas important. S-a discutat despre îmbunătățirea metodologiei profesorului de a lucra cu copiii, pornind de la bunele practici existente. Haideți să identificăm oameni care lucrează în diaspora în domeniul educației și să îi aducem împreună pentru a genera proiectele incluzive. Fiecare dascăl să găsească măreția din fiecare copil, pentru că în fiecare copil există o bogăție nedescoperită.”

Grupul Oportunități și conectare dorește să contribuie la un brand de țară care să valorifice coagularea și conectarea comunităților de români din întreaga diaspora. „RePatriot reprezintă un punct de plecare pentru oferirea de oportunități, dezvoltarea procedurilor de conectare externe și maparea comunităților din întreaga lume. Diaspora română are un potențial numeric și calitativ, apreciat de țările gazdă și care dorește să aibă oportunități similare în țara mamă. Dezvoltarea RePatriot App este doar un pas în drumul stabilit”. Promovarea exemplelor de români care s-au repatriat ca antreprenori sau investesc acasă sunt importante pentru întărirea încrederii și stimularea inițiativelor de afaceri, alături de românii din țară care au succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here