Acasă Anchete Razie de amploare a Poliției în tot județul Ilfov

Razie de amploare a Poliției în tot județul Ilfov

DISTRIBUIȚI

În perioada 24 – 26 august a.c., 147 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au efectuat acțiuni operative în sistem integrat, în vederea creșterii gradului de siguranță publică în comunitate pe raza județului Ilfov.

Astfel, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale precum și din cadrul celor 8 Poliții Oraș și Poliția Stațiune Snagov au acționat în 62 filtre în intervalul orar 10.00 – 00.30.

În urma acțiunii, polițiștii au aplicat 1.016 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 160.540 lei, din care 12 sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 123 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 690 sancțiuni  pentru nereguli la regimul rutier  și o sancțiune contravențională privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale. Totodată, au fost reținute 190 de permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au depistat și reținut două persoane urmărite pe numele cărora au fost emise  Mandate de arestare preventivă și de executare a pedepsei închisorii și au constatat două infracțiuni în flagrant la regimul circulației rutiere, întocmind dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În continuare, polițiștii ilfoveni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea asigurării unui climat corespunzător în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ceea ce privește principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here