Peste 70 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au efectuat pe parcursul zilei de 24 mai a.c. activități punctuale, în cascadă, pe raza orașului Măgurele, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, pentru respectarea prevederilor la regimul armelor și munițiilor, precum și în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură economico-financiară .
În intervalul orar 13.00 – 15.00, pe DN5 București-Giurgiu și pe drumurile județene adiacente, au acționat 10 echipaje de poliție rutieră în 5 puncte de filtru și au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valooare totală de 8.700 de lei, din care 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reținut un permis de conducere. Au fost controlate 134 de autovehicule și au fost legitimate 151 de persoane.
În intervalul orar 15.00 – 17.00, activitățile au fost continuate de polițiști de ordine publică, acționând cu 10 echipaje în 5 puncte de filtru, în comunele Jilava, 1 Decembrie, Dărăști și Copăceni, ocazie cu care au efectuat verificări în vederea depistării de bunuri și persoane urmărite. Polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.005 lei, din care 14 sancțiuni la Legea 61/1991 și 50 de sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002. 24 de sancțiuni din cele 50 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reținut și un permis de conducere. Au fost controlate 105 autovehicule și au fost legitimate 117 persoane.
De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune flagrantă, întocmind un dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea permis.
Politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroul de Protecția Animalelor, Biroul de Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăsurat, la rândul lor, activități din competență.
Verificările au fost continuate și în cursul serii, astfel, în intervalul orar 19.30 – 21.30, s-a acționat pe raza orașului Măgurele și în comunele arondate, cu 15 echipe mixte, formate din polițiști de ordine publică și rutieră, împreună cu un echipaj de jandarmi și două echipe de polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale. 12 polițiștii de investigații crimnale împreună cu un echipaj SAS au acționat pe raza orașului Măgurele și în comunele arondate, ocazie cu care au efectuat verificări privind trei persoane față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, constatând că una dintre aceste persoane se afla la o altă adresă față de cea la care se stabilise inițial executarea măsurii preventive. Nu în ultimul rând, au efectuat căutări pentru depistarea a patru persoane urmărite, anunță IPJ Ilfov.