Acasă Economie Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit preventiv

Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit preventiv

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în această dimineață, din cauza nivelului foarte scăzut, fără precedent, al Dunării, a anunţat Nuclearelectrica.

„Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 28 iulie 2026”.

„Unitatea 1 va fi oprită controlat din cauza nivelului foarte scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situaţii de secetă severă”.

„Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA)”, a informat Nuclearelectrica într-un comunicat.

Compania explică faptul că, în situaţia în care anumiţi parametri asociaţi nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor şi standardelor de securitate nucleară, experţii centralei nucleare aplică măsurile operaţionale necesare pentru menţinerea marjelor de siguranţă, inclusiv decizia de a opri o unitate sau chiar ambele dacă situaţia actuală nu se modifică.

„Astfel de măsuri au rol preventiv şi urmăresc protejarea securităţii nucleare şi a fiabilităţii instalaţiilor. SN Nuclearelectrica SA monitorizează cu atenţie evoluţia nivelului fluviului Dunărea în vederea asigurării operării în siguranţă. Menţinerea Unităţii 1 CNE Cernavodă în stare oprită sigură nu are impact asupra securităţii nucleare, personalului sau mediului”, subliniază Nuclearelectrica.

În această perioadă Dunărea înregistrează cel mai scăzut nivel al său în România din ultimii 30 de ani.

Potrivit ultimei prognoze emise de hidrologi, valabilă pentru intervalul 26 iulie, ora 07:00 – 2 august, ora 07:00, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 1600 m3/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor iulie (4700 m3/s) şi august (4300 m3/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, staţionare cu uşoară tendinţă de scădere.

Cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost în anul 1985, când aceasta avea la intrarea în ţară 1400 mc/s, arăta recent Administraţia Naţională Apele Române.