Motto: ”Cel mai prețios dar al omului este viața”!
Ne propunem, ca în rândurile următoare, să abordăm un subiect delicat, actual, controversat. Dar, așa cum am procedat de-a-lungul anilor, nu am evitat subiectele dificile. Cum este acesta aflat în centrul abordărilor mass-media și care are ca subiect ”stimularea personală a medicilor.
Activitatea de medic este deosebită pentru că are ca obiect viața oamenilor. Care este cel mai prețios capital al oricărei ființe nu numai umane… Desigur, mai sunt și alte meserii care au acest obiect, cum ar fi piloții de avioane sau banala meserie de șofer! Dar ei nu vin în contact direct, personal, cu cei care se luptă pentru viață. Ținând cont de acest atribut essential, întotdeauna medicii au avut o stare materială deosebită. Nici nu se putea altfel pentru un om care își sacrifică viața personală, zi și noapte, la căpătâiul acelora care, de multe ori, se zbat între dilematica și eterna întrebare hamletiană: ”a fi sau a nu fi”.
În literatura universală și națională există un capitol important care are ca subiect viața medicilor prin care se subliniază acest efort deosebit (A.S. Cronin, Axel Munthe, Vasile Voiculescu etc,). Și cei ce fac obiectul meseriei lor, oamenii. Evident că și alte profesii, cum ar fi cea de preot, învățător sau profesor, trebuie să aibă har. Mai ales pentru medici, un spirit de sacrificiu deosebit, pentru că trebuie să fie tot timpul la dispoziția clientului-bolnav. Desigur, unele meserii permit să se realizeze venituri adiacente care să le completeze pe cele ale meseriei de bază. Printre ele, nu se putea altfel, cea de medic. Pentru că timpul și puterea de concentrare a unui, de exemplu, medic chirurg, sunt flori rare.
Dar, să ne întoarcem la laconicul nostru titlu. Să recurgem la exemple din trecute timpuri. La spitalul ”23 August” din București (actualmente ”Sfântul Pantelimon”) a existat, în anii 70, o renunită echipă de medici chirurgi, Zarmă-Mihăilescu. Aceștia au operat soția unui electrician de la Uzinele ”23 August” și i-au salvat viața. Soțul le-a oferit 1.000 lei drept recunoștință. Era (aproape) salariul său lunar. Aceștia au refuzat, întrebându-l dacă îi prisosesc acești bani și i-au cerut să cumpere o sticlă cu șampanie pe care să o bea în cinstea lor și să-i ureze viață lungă soției sale. Ceea ce, chiar, s-a întâmplat.
Din acele vremuri mai selectăm două nume de chirurgi celebri care au operat oameni sărmani fără să pretindă sau să li se ofere bani. Este vorba despre neurologul Constantin N. Arseni și de Alexandru Pesamosca, acel medic care, de dragul urmașilor noștri, și-a mutat locuința la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”.
România, mare furnizoare de medici de valoare, s-a trezit, în acest început de mileniu, că le pleacă valorile medicale în țări streine, atrase de salarii mult mai mari. Desigur, lefurile sunt și acolo în concordanță cu valoarea lor profesională. Se știe că Occidentul nu oferă ”pomeni”. Soluția era una singură: mărirea salariilor medicilor români pentru a-i menține în țară. Un efort material, évident, cu rezultate pozitive. Dar a reapărut, pe tapet, o practică veche de când lumea: stimularea suplimentară a medicilor dincolo de salariu sau, după caz, a onorariului. Pentru că în mentalitatea românească, cel care îți asigură continuitatea vieții trebuie recompensat.
Și ne întoarcem la dilematica întrebare din demersul nostru ziaristic: unde este limita dintre ”a da șpagă” și cea umană de a acorda o recompensă materială aceluia care ți-a prelungit sau ți-a salvat viata? Este o întrebare grea! Căci există meserii și meserii. Mai importante, mai secundare. Sau mai bănoase.
Ne oprim aici cu considerațiile care par tendențioase. Ele pleacă de la o axiomă celebră, tulburător de reală, actuală cu care am început: ”Cel mai prețios dar al omului este viața”! – VASILE BOLBOJA
