Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis luni o contestaţie depusă de Dan Şova şi a dispus ca dosarul ”CET Govora”, în care fostul senator avea o condamnare definitivă de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, să se rejudece de la zero, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind completurile specializate.
Instanţa a mai dispus ca dosarul să fie trimis la Curtea de Apel Bucureşti, deoarece Dan Şova nu mai are calitatea de senator, el fiind avocat.
Decizia a fost luată cu o majoritate de patru voturi, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul suspendării procesului şi sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă. Pe 3 iulie 2019, CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie. În urma acestei decizii, toate dosarele soluţionate de completurile de 3 judecători de la Instanţa supremă, înainte de 23 ianuarie 2019, care nu au o decizie definitivă sau au o sentinţă definitivă, dar sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare, vor fi rejudecate.
Pe 20 iunie, Dan Şova primise o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul ”CET Govora”, el având de plătit şi 100.000 de euro. În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare.