Acasă Economie Regiunea București-Ilfov a contractat toate fondurile europene alocate prin POR

Regiunea București-Ilfov a contractat toate fondurile europene alocate prin POR

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Ilfov nu ratează nicio ocazie de finanțare. Încercăm să luăm absolut toți banii europeni disponibili. Rata de contractare a fondurilor europene alocate regiunii, prin Programul Operațional Regional (POR), va ajunge, în martie, la sută la sută, declară președintele Marian Petrache.

”S-au terminat banii europeni alocați pe POR, dar nu și planurile noastre de dezvoltare. Agenția de Dezvoltare Regională București-Ilfov a anunțat că pe POR proiectele eligibile depuse reprezintă 225% din alocările primite. Din 2012, de când am preluat șefia Consiliului Județean și până în prezent, am accesat, în total, cu tot cu banii din parteneriate cu primăriile, 563 de milioane de euro. Bugetul de investiții alocat din venituri proprii a fost anul trecut de aproape 5 milioane euro. Am investit în școli și grădinițe, în spitale și sănătate, în drumuri județene, în servicii precum apă și canal (vă reamintesc că am semnat cel mai are contract din țară pe bani europeni- 311 milioane de euro). Recent, am semnat contracte și pentru reabilitarea a două mănăstiri monumente istorice și vrem să ne îndreptăm atenția și spre alte obiective care fac parte din patrimoniul național: Fortul 13 Jilava și Palatul Ghica, de la Căciulați”, susține Petrache.

În prezent sunt în pregătire proiecte de peste 150 de milioane de euro. ”Vrem nod intermodal de transport mărfuri și călători, ne pregătim pentru gestionarea integrată a deșeurilor și pentru un parc științific. Cu un buget mult sub nevoile județului, fondurile europene au fost si sunt soluția. Iar noi o folosim. Nu am ratat niciun proiect pentru dezvoltarea județului”, conchide Petrache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here