Cătălin DRAGOMIR
Există politicieni care nu pot sta deoparte și merg de la un partid la altul, fie din convingeri de moment, fie au nevoie de activitate. Există și o altă categorie de politicieni care nu pot fi decât șefi de partid. Așa au fost de-a lungul anilor Varujan Vosganian, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu, Victor Ponta și Liviu Dragnea.
Dacă Traian Băsescu a arătat, totuși, că poate sta și în umbră, în ultima perioadă, însă, unul după altul Liviu Dragnea, Ludovic Orban și Viorica Dăncilă dau mesajul că nu pot sta decât în fruntea unor oști. Merită amintit că ultimii trei au fost și șefi de guvern.
Dragnea și Dăncilă vin din rândurile social-democraților, iar Tăriceanu și Orban din cele ale liberalilor.
Viorica Dăncilă a ales să revină prin NOI (”Națiune, Oameni, Împreună”), după o escală la BNR, devenind președinte la numai câteva zile de la înscrierea în partid. Zice că are ambiții mari și că vrea să înlocuiască interesul personal şi cel de partid cu interesul naţional. Doamna Dăncilă este ”mai hotărâtă ca oricând” să revină pe scena politică şi să lupte pentru binele ţării. Ambiții mari cu platformă mică.
Pe lângă cei amintiți nu putea să nu apară în prim-plan Dacian Cioloș. Rămas fără ”jucărie” după ce a plecat cu USR cu tot de la guvernare, despre Cioloș, aflat oarecum în adormire în ultimele două luni, a apărut imediat zvonul că încearcă să refacă PLUS-ul prin care își asigurase șefia unui partid.
Nu a negat tatonările pe această teamă ”cu colegii din USR” despre viitorul formațiunii, dar și despre viitorul lui și al altor colegi din politică. ”Dacă sunt colegi din USR care consideră că trebuie organizat un nou partid, care vor să discute de problemele din USR pe care eu le-am pus pe masă încă de când mi-am prezentat demisia în februarie din poziția de președinte, da, sunt subiecte care rămân în continuare de actualitate în partid”, a precizat Cioloș.
Așa că, după o încercare nereușită de restructurare a scenei politice, ne îndreptăm spre puzderia de formațiuni și partidulețe care apăruse la începutul anilor 90, cu slogan în spate dar fără viziune pe termen lung, care par a fi menite să satisfacă orgolii de moment ale unor politicieni eșuați cu alte platforme.
Să ne amintim performanțele Pro România, PMP și ALDE, dar și ale USR și AUR care încă încearcă …
