– prof. Melania BĂNCILĂ
De 24 de ani în România se tot predă lecția democrației și pare atât de grea încât nimeni nu a trecut examenul la această disciplină. Deși în comunitățile mici ea ar fi trebuit să fie mai ușor de învățat, tocmai aici restanțierii sunt incurabili.
Județele reprezintă comunități mici în care oamenii se cunosc și în care principiile democrației ar trebui să fie prioritare.E incredibil cum în astfel de comunități traseismul politic este în mare vogă și cetățenii sunt derutați văzându-și liderii, prieteni, rude și vecini uneori, migrând de la un partid la altul numai pentru a rămâne, incredibil de rușinos în fruntea județului. Ne-am dori să vedem că PDL-iștii rămân PDL-iști, că PSD-iștii rămân PSD-iști și că de-a lungul timpului își consolidează ca atare imaginea. Din păcate, mulți dintre oamenii ”de vârf” din județ au o imagine clădită din cioburi de fel de fel de culori pe care le tot lipesc după fiecare schimbare fugind disperați de la un partid la altul în loc să-și trăiască cu demnitate înfrângerea, încercând să pară tot ei, dar de fapt nemaiarătând decât ca niște mutilați în care cetățenii și-au pierdut încrederea. Pentru că dincolo de cioburi cine mai poate vedea ceva clar?!
Ce îi determină pe acești oameni să-și dorească puterea chiar și nemeritat este greu de spus, pentru că este greu și de crezut. În niciun caz competențele de management pe care de fapt nu le au și ne întrebăm deseori când va veni vremea să ne alegem liderii privindu-le și evaluându-le CV-ul. Sau când va veni vremea ca cei care își doresc să fie în frunte, mai întâi să se pregătească pentru asta la înalte școli politice și de-abia apoi să încerce să câștige încrederea cetățenilor probându-și competențele. Poate niciodată, pentru că mulți dintre cei care se împăunează în fruntea obștilor stau destul de rău la acest capitol. În atare condiții, cum oare să ne imaginăm că astfel de oameni vor învăța vreodată ce înseamnă Democrația? Cum vor învăța să-și trateze cu respect rivalii, cum vor învăța să pună înaintea interesului personal interesul public, cum vor învăța să privească mereu în jos în locul de unde au plecat pentru a înlătura deficiențele care i-au motivat să se desprindă și să-și dorească să acceadă?
După 24 de ani, de fapt realizăm că am mers foarte mult doar ]ntr-un amărât de sens giratoriu. Am amețit, nu mai știm care este ieșirea, ne învârtim în loc plecăm și ne întoarcem tot acolo unde ”experiența de partid ” bate orice școală. Nu ne trebuie școală, suntem deștepți destul prin faptul că 24 de ani ne-am plimbat prin partide și am rămas în frunte învățând cum se minte mai bine, cum se cheltuie banii europeni sau publici fără rost, cum să-i marginalizăm pe alegătorii noștri, cum să-i protejăm pe șmecherii noștri care ne finanțează campaniile electorale, cum să-i distrugem pe cei care ”nu sunt cu noi, deci sunt împotriva noastră”, cum să numim în funcții pe criterii politice, cum să distrugem școlile, cum să ….cum să…..
O listă lungă de învățături care nu se regăsesc în Lecția de Democrație.