Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a coordonat luni, 13 februarie 2023, întâlnirea de lucru interinstituțională având drept temă dosarul de nominalizare a Ansamblului monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Ședința a continuat seria reuniunilor interinstituționale inițiate anul trecut de MAE pentru coordonarea eforturilor de susținere și promovare a dosarelor naționale la UNESCO. În deschiderea reuniunii, secretarul de stat a prezentat reglementările internaționale în materie, istoricul și stadiul dosarului UNESCO, context în care a evocat buna cooperare a autorităților publice centrale și locale pentru întocmirea, completarea și depunerea dosarului. De asemenea, secretarul de stat Janina Sitaru a subliniat importanța consolidării dialogului interinstituțional pentru susținerea și promovarea acestui dosar UNESCO, în perspectiva îndeplinirii cu succes a tuturor etapelor procesului de evaluare, care a început la 1 februarie 2023, ca urmare a deciziilor celei de-a 18-a Sesiuni Extraordinare a Comitetului Patrimoniului Mondial.
La reuniune au participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Culturii, Ministerului Dezvoltării, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, CJ Gorj, Primăriei Municipiului Târgu Jiu și Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.
Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, denumit și Ansamblul monumental Brâncuși de la Târgu Jiu sau Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, cuprinzând patru lucrări sculptate (Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit), a fost conceput și construit de Constantin Brâncuși în perioada 1937-1938.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a coordonat luni, 13 februarie 2023, întâlnirea de lucru interinstituțională având drept temă dosarul de nominalizare a Ansamblului monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ședința a continuat seria reuniunilor interinstituționale inițiate anul trecut de MAE pentru coordonarea eforturilor […] Citeste mai mult […]