Președintele României, Klaus Iohannis, participă miercuri, 22 februarie 2023, la Varșovia, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), avându-i ca invitați pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, anunță Administrația Prezidențială.
Summitul B9 se desfășoară în contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, și are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliații de pe Flancul Estic al NATO și SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război.
Discuțiile vizează continuarea sprijinului multidimensional pe care statele Aliate, inclusiv cele participante la Formatul B9, îl acordă Ucrainei, susținerea pentru aspirațiile sale euroatlantice, precum și demersurile continue ale NATO de întărire a posturii sale de descurajare și apărare pe Flancul Estic.
Vor fi abordate, de asemenea, modalitățile de tragere la răspundere a Rusiei, prin instrumente de drept internațional, pentru crimele comise în Ucraina.
O atenție specială va fi acordată și partenerilor vulnerabili, precum Rep. Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate.
Fondat în 2015, Grupul B9 este format din nouă țări europene situate pe cel mai estic flanc al NATO, state care au criticat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei de la anexarea peninsulei Crimeea în 2014.
Aceste nouă state est-europene includ Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Estonia, Letonia și Lituania au făcut parte din fosta Uniune Sovietică, în timp ce
Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și fosta Cehoslovacie (Slovacia și Cehia acum) au fost semnatare ale alianței militare a Pactului de la Varșovia, acum dizolvată.
Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015.
[…] Președintele României, Klaus Iohannis, participă miercuri, 22 februarie 2023, la Varșovia, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), avându-i ca invitați pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, anunță Administrația Prezidențială. Summitul B9 se desfășoară în contextul împlinirii […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Președintele României, Klaus Iohannis, participă miercuri, 22 februarie 2023, la Varșovia, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), avându-i ca invitați pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, anunță Administrația Prezidențială. Summitul B9 se desfășoară în contextul împlinirii […] » Vezi detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]