Acasă Interne Reuniunea anuală a Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog

Reuniunea anuală a Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog

DISTRIBUIȚI

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat vineri, 9 decembrie a.c., Reuniunea anuală a Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, eveniment la care au participat membrii acestuia, alături de directorul și specialiștii Agenţiei.

În cadrul reuniunii, a fost ales noul for de conducere al Consiliului Ştiinţific, respectiv, președintele – academician prof. univ. Victor Voicu, vicepreședintele – prof. univ. dr. Florin Dumitru Mihălțan, secretarul general – conf. univ. dr. George Mircea Botescu și membrii Comisiei de Etică: prof. univ. dr. Pavel Abraham, prof. univ. dr. Cristian George Curcă și prof. univ. dr. Cătălina Tudose.

Preşedinte de onoare al Consiliului Științific a fost reales Excelența Sa, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Temele abordate în plenul reuniunii au vizat prezentarea obiectivelor în domeniul cercetării, cuprinse în Strategia Naţională în domeniul drogurilor 2022 – 2026, a Planului Naţional de Acțiune 2022 -2026 în domeniul cercetării, precum și a activităţii ştiinţifice a Agenţiei Naţionale Antidrog din ultimii 5 ani.

Subliniind rolul acestui for ştiinţific în girarea rezultatelor studiilor şi cercetărilor realizate de Agenţia Naţională Antidrog, în intervenţiile lor, membrii Consiliului Ştiinţific şi-au exprimat susţinerea faţă de  activitatea de cercetare în domeniul drogurilor şi dorinţa de colaborare a mediilor academice din care provin cu Agenţia Naţională Antidrog.

Actualul Consiliu Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog reuneşte personalităţi marcante din domeniile medicinei, toxicologiei, sociologiei, psihologiei, criminologiei, ştiinţelor juridice, având rol de validare academică a răspunsurilor instituţionale la problematica drogurilor.

Consiliul Ştiinţific are un rol important în sprijinirea  Agenţiei Naţionale Antidrog în fundamentarea politicilor publice la tendinţele şi evoluţia fenomenului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here