Viceprimarul Cristian Niculae spune că nu este adevarat
Revista IlfovSport.ro scrie că Primăria Tunari a decis înainte de Crăciun să desfiinţeze secţia de fotbal a clubului sportiv din localitate. Miercuri, 21 decembrie, în jurul prânzului, primarul Alexandru Neacşu a avut o discuţie cu conducerea clubului, iar fotbaliştii au fost chemaţi la club pentru a fi anunţaţi că îşi pot căuta echipe, deoarece sunt liberi de contract. “Am fost prezenţi azi la club, noi credeam că vine vreo primă de Crăciun, pentru că eram cu banii la zi, adică la Tunari n-au fost probleme cu banii niciodată, dar ne-au anunţat că suntem liberi de contract, că echipa se desfiinţează. De fapt, ieri (n.r. – marţi, 20 decembrie), primarul Alexandru Neacşu i-a chemat pe conducătorii echipei şi le-a spus că secţia de fotbal se închide, pentru că nu mai există susţinere financiară şi în bugetul lui 2017 nu sunt prevăzuţi bani pentru activitatea fotbal. Am rămas şocaţi, nici nu ştiam cum să o luăm, mai ales înainte de Crăciun”, a declarat un jucător din actuala echipă a Tunariului, potrivit sursei citate.
Conducerea clubului a confirmat informaţia, susține IlfovSport, susţinând că este singurul mesaj primit din partea primarului şi că se vor conforma. Va urma anunţul către FRF, iar jucătorii vor deveni liberi de contract.
CS Tunari a încheiat turul de campionat pe locul 6, în seria a II-a a Ligii a III-a, cu 22 de puncte, la un punct de locul 2 şi la 13 de liderul Metaloglobus Bucureşti.
Cristian Niculae, viceprimarul comunei Tunari, precizează, într-un mesaj postat pe pagina de internet a revistei, că ”primarul Neacșu Alexandru nu a desființat secția de fotbal”. ”În data de 21 decembrie, în ședința de Consiliul Local, s-a discutat posibilitatea încetării secției de fotbal, urmare a ambiguități legilor sportive. Pentru liniștea iubitorilor acestui club, echipa de fotbal nu moare”, scrie viceprimarul Cristian Niculae.