Doar 29% dintre românce sunt absolvente ale învățământului superior, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS). Prin comparație, aproximativ 49% dintre femeile cu vârste între 25 și 34 de ani din Uniunea Europeană au studii superioare, conform datelor Eurostat, ceea ce indică un decalaj semnificativ între România și media europeană în valorificarea capitalului educațional feminin.
Structura nivelului de educație al femeilor din România arată că 44,8% sunt absolvente de liceu, 6,6% au studii postliceale sau de maiștri, iar 9,8% au absolvit școli profesionale sau de ucenici.
În același timp, femeile reprezentau 51,2% din totalul populației României la 1 ianuarie 2025, respectiv 9,7 milioane de persoane, însă participarea lor la activitatea economică rămâne mai redusă.
Datele aferente trimestrului III din 2025 arată că femeile reprezentau doar 42,6% din populația angajată.
Diferențele sunt vizibile și în nivelul veniturilor. În anul 2024, câștigul salarial mediu net lunar a fost 4.959 lei, iar femeile au câștigat în medie cu 5,4% mai puțin decât bărbații, respectiv 4.815 lei față de 5.090 lei, potrivit datelor INS.
Aceste date reflectă nu doar diferențe statistice între femei și bărbați, ci și un potențial economic semnificativ insuficient valorificat.
„În România există încă o diferență semnificativă între potențialul real al femeilor și modul în care acest potențial este valorificat în economie”, a declarat Mihaela Tudor, fondatoarea Asociației Solidaritate și Egalitate.





