Acasă Economie ”România 2040”

”România 2040”

DISTRIBUIȚI

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind Strategia de Dezvoltare a României până în anul 2040, care va cuprinde obiectivele propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială şi setul de politici publice strategice ce ar trebui implementate.

Strategia ”România 2040” se va elabora prin consens naţional şi va cuprinde scenarii şi politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate.

De asemenea, Strategia se va realiza în concordanță cu strategiile şi direcțiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene.

Actul normativ prevede înființarea Comisiei ”România 2040”, organism consultativ, fără personalitate juridică, cu scopul pregătirii proiectului de strategie, fundamentării acesteia, realizării de scenarii de dezvoltare şi armonizare şi integrării contribuțiilor instituţiilor publice, a partidelor şi organizațiilor neguvernamentale.

Comisia va fi condusă de președintele Camerei Deputaților, iar coordonarea metodologică şi științifică a activității acesteia și a întregului proces de elaborare a strategiei vor fi realizate de Consiliul de Programare Economică şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Comisia va fi alcătuită din reprezentanți ai Guvernului României, ai Președinției României, ai partidelor parlamentare, reprezentanți ai  comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaților, reprezentanți ai Academiei Române, ai Consiliului de Programare Economică şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. De asemenea, în componența Comisiei vor fi incluse și personalități ale științei, din mediul academic şi universitar, desemnate de conducerea Comisiei „România 2040”, la propunerea Consiliului de Programare Economică.

Comisia îşi va desfășura activitatea în perioada 1 iunie 2018 -1 iunie 2019, atât în cadrul unor reuniuni lunare în plen, cât şi în mod curent, prin realizare de lucrări de fundamentare şi sinteză.

Actul normativ prevede, pentru asigurarea consensului naţional şi a validării direcțiilor de dezvoltare, organizarea de dezbateri publice, sub forma unor forumuri naţionale, cu participare deschisă, în care se vor prezenta rezultatele de etapă.

De asemenea, Comisia va prezenta informări periodice, la cererea conducerii, cu privire la activitatea sa, atât Guvernului cât şi Parlamentului.

Strategia  se va fundamenta pe baza prognozelor macroeconomice şi a scenariilor de dezvoltare alternative realizate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi avizate de Consiliul de Programare Economică.

Elaborarea strategiei de dezvoltare se va realiza prin fundamentarea a trei scenarii: optimist, moderat şi pesimist, diferențiate în raport cu premisele, obiectivele şi liniile directoare stabilite de Comisia ”România 2040”.

Totodată, strategia se va corela cu Planul naţional de adoptare a monedei euro, precum şi cu strategiile sectoriale aprobate de către Guvern.

La finalul activității Comisiei ”România 2040” vor rezulta următoarele documente: Declarația politică de asumare a Strategiei naţionale pe termen lung ”România 2040”, Strategia naţională pe termen lung ”România 2040″”, prognozele şi scenariile de dezvoltare, precum şi detalierea acestora sub forma unui raport de fundamentare și propuneri de actualizare a strategiilor sectoriale şi principalelor politici publice necesare pentru implementarea strategiei.

În funcție de schimbările din contextul internaţional şi de evoluțiile economico-sociale interne, Strategia se va actualiza la un interval de 3 ani de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi va fi prezentată Guvernului şi Parlamentului, după avizarea de către Consiliul de Programare Economică. Parlamentul, prin comisiile de specialitate, va asigura monitorizarea continuă a implementării strategiei.

La elaborarea proiectului legii bugetului de stat, se vor lua în considerare cu prioritate prevederile Strategiei ”România 2040”. Totodată, pentru eficientizarea cheltuielilor, guvernele investite potrivit prevederilor art. 103 din Constituția României republicată vor continua programele şi proiectele de dezvoltare ce decurg din Strategia ”România 2040”.

Proiectul de lege urmează a fi trimis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here