Acasă Economie România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

DISTRIBUIȚI

România, prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, cu sprijinul Autorității pentru Digitalizarea României, este parte a Proiectului European pentru Infrastructura de Date Genomice (GDI).

„Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de date genomice va implementa inițiativa europeană 1+ Million Genomes (1+MG), al cărei obiectiv este de a permite accesul securizat la datele genomice din întreaga Uniune Europeană, pentru a promova cercetarea și îngrijirea personalizată peste tot în Europa. Pentru români, acest lucru înseamnă acces la rezultatele cercetării de vârf și servicii medicale mai bune”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării.

Demersul este în sinergie cu inițiativa națională coordonată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și membrii Rețelei Naționale de Cercetare Genomică, care are ca scop dezvoltarea cercetării medicale genomice în România.

Extinderea proiectului reprezintă un pas către asigurarea accesului securizat la date genomice umane de înaltă calitate și la datele clinice corespunzătoare în toată Europa, prin crearea unei infrastructuri de date transfrontaliere. Organizații din Cipru, Ungaria, Malta și România s-au alăturat oficial proiectului.

În calitate de țară semnatară a Inițiativei 1+MG, România va participa la Pilonul I al proiectului, contribuind la discuțiile privind sustenabilitatea pe termen lung, modelele de guvernanță și cadrul legal. Pilonul I reunește experții în sustenabilitate și guvernare 1+MG pentru a ajunge la un consens asupra modului în care această infrastructură va fi susținută pe termen lung.

Totodată, România va fi, de asemenea, implicată în Pilonul II, concentrându-se pe definirea cerințelor tehnice pentru implementarea infrastructurii. Pilonul II al proiectului sprijină nodurile naționale să progreseze prin evaluarea maturității în trei faze: integrare, implementare și operațiuni.

1 COMENTARIU

  1. […] România, prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, cu sprijinul Autorității pentru Digitalizarea României, este parte a Proiectului European pentru Infrastructura de Date Genomice (GDI). „Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de date genomice va implementa inițiativa europeană 1+ Million Genomes (1+MG), al cărei obiectiv este de a permite accesul securizat la datele genomice din întreaga Uniune […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here