Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal, sâmbătă seara, în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare, relatează Agerpres.
Kazahii au condus cu 2-0 în timpul regulamentar, prin autogolul lui Mircea Ungur (24) şi golul lui Avel Tarjanov (37), dar tricolorii au egalat în finalul timpului regulamentar, graţie reuşitelor lui Marius Balogh (49, 50).
În prelungiri nu s-a marcat, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare. România a avut de trei ori şansa de a obţine victoria, după ce kazahii au ratat, dar pe rând Mircea Ungur, Mircea Popa şi Gabriel Dumitraşcu au ratat. La a 30-a lovitură, Bogdan Covaci a marcat golul victoriei, după ce Dragoş Niţu apărase şutul lui Evgheni Biriukov.
România a înregistrat următoarele rezultate la CM 2023: 10-1 cu Sudanul, 3-2 cu Spania, 0-0 cu SUA, în grupă, 7-0 cu Thailanda în optimi, 2-0 cu EAU în sferturi, 3-0 cu Ungaria în semifinale, 12-11 la loviturile de departajare (2-2, după prelungiri) cu Kazahstanul în finală.
Kazahstanul, campioană europeană în 2016, a învins semifinale formaţia Azerbaidjanului, deţinătoarea titlului european, cu scorul de 3-2.
În 2018, România a învins Kazahstanul cu 3-1 la loviturile de departajare în semifinalele EMF EURO. Tricolorii au învins Kazahstanul cu 3-2 şi în 2017, în faza grupelor Campionatului European.
România, care a jucat treia semifinale mondiale consecutive, avea două medalii de bronz la Cupa Mondială din trei participări, în SUA (2015) şi Australia (2019). Trofeul de campioană mondială era singurul titlu major care lipsea din vitrina naţionalei, încununată în trecut de şase ori campioană europeană (2010-2015) şi vicecampioană la ultimele două ediţii ale EMF EURO (2018 şi 2022).
Lotul României:
portari: Ionuţ Neacşa (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Dragoş Niţu (28 ani, Reggio Liriada Braşov);
Jucători de câmp: Alexandru Bourceanu (38 ani, Ajax Dulcisimo Galaţi), Vasile Pop (32 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Mircea Popa (35 ani, Juventus Sibiu), Andrei Balea (30 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Mircea Ungur (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Andrei Nemiţanu (30 ani, Glissando Timişoara), Vlad Mocanu (24 ani, Premier Iaşi), Bogdan Covaci (34 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Andrei Ferik (25 ani, Bad Boys Oradea), Saron Chirică (30 ani, Old Boys Bucureşti), Marius Balogh (23 ani, Bad Boys Oradea), Andrei Şumălan (29 ani, Bad Boys Oradea), Gabriel Dumitraşcu (23 ani, Chedra TAX Ploieşti).
Staff: Virgil Bejenaru – antrenor principal, Laszlo Klein – antrenor secund, Dan Ştefan Cojocaru – manager, Cristian Lupu – director tehnic, Emil Cotenescu – medic.
[…] Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal, sâmbătă seara, în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare, relatează Agerpres. Kazahii au condus cu 2-0 în timpul regulamentar, prin autogolul lui Mircea Ungur (24) şi golul lui […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]