Ministerul Finanțelor lansează a treia ediție din 2023 a campaniei „România are sânge de rocker” inițiată de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, prin intermediul Programului de titluri de stat FIDELIS și le acordă donatorilor de sânge o tranșă specială. Perioada de desfășurare este 18 septembrie – 03 octombrie.
„Alături de Răzvan Exarhu și Rock FM dăm startul unei noi etape din această campanie valoroasă” România are sânge de rocker, acum și de investitor”. Cele două tranșe de anul acesta ne-au arătat că nu suntem doar norocoși să avem investitori dedicați, ci și cu un suflet mare: 2.300 donatori investitori au investit peste 5 miliarde lei. Succesul ediției este cu adevărat valoros atunci când este însoțit de o grijă autentică pentru ceilalți. Această nouă tranșă oferă investitorilor randamente competitive, astfel încât să puteți să vă gestionați economiile cu încredere și să contribuiți la finanțarea proiectelor și inițiativelor noastre privind dezvoltarea economică. De asemenea, comisioanele sunt zero iar câștigurile rămân neimpozabile” , a transmis ministrul Marcel Boloș.
Donezi și ai cea mai bună dobândă
Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7,25%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 01 ianuarie 2023.
Se dorește ca și această ediție, prin tranșa dedicată donatorilor, să contribuie concret la stimularea donării de sânge de către persoanele fizice, alăturându-se demersurilor cu această temă derulate la nivel național, local dar și în mediul privat.
În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează pe 18 septembrie va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,25% și respectiv 7,10%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,90%, respectiv 5,30%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Comisioane zero și câștiguri neimpozabile
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro; www.alphabank.ro; www.bvb.ro – Programul FIDELIS).
Ce trebuie să știi dacă donezi sânge
Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
- să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
- să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română;
- să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar);
- să ai o stare generală fizică și psihică bună;
- să ai greutatea >/= 50 kg;
- să ai tensiunea arterială sistolică între 10 şi 18 mmHg;
- să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
- să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
- să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai putin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual;
- rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite);
- vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.
Alte beneficii pentru donatori:
adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
- o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate;
- bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârșitul anului;
- o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare).
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Ministerul Finanțelor lansează a treia ediție din 2023 a campaniei „România are sânge de rocker” inițiată de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, prin intermediul Programului de titluri de stat FIDELIS și le acordă donatorilor de sânge o tranșă specială. Perioada de desfășurare este 18 septembrie – 03 octombrie. „Alături […] Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]