Turiștii români și străini pot descoperi cele 12 rute culturale tematice, care însumează 275 de obiective de vizitat, prin intermediul platformei multimedia România Atractivă, de prezentare a Programului de turism cultural al României. Până în 2026, aceste trasee vor fi semnalizate inclusiv prin infrastructură rutieră specifică.
Realizat din fonduri europene, Programul România Atractivă cuprinde castele, cetăți sau conace, sate cu arhitectură tradițională, biserici fortificate sau de lemn, mănăstiri incluse în patrimoniul UNESCO, limesul dunărean şi cel al provinciei Dacia care fac parte din cea mai complexă şi mai lungă porţiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale, alături de peisajul cultural din Delta Dunării sau gastronomia locală.
Cele 12 rute sunt:
Ruta castelelor (județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș);
Ruta curiilor din Transilvania (județele Bihor, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj, Satu Mare);
Ruta culelor (județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea);
Traseul gastronomiei tradiționale românești (județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea);
Ruta bisericilor fortificate (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Sibiu);
Ruta bisericilor de lemn (județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea);
Ruta mănăstirilor din zona Moldovei (județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui);
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României (județele Alba, Bihor, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu);
Ruta castrelor romane (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Vâlcea)
Ruta cetăților (județele Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Contanța, Covasna, Harghita, Mehedinți, Mureș, Hunedoara, Sălaj);
Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate (județul Tulcea);
Ruta satelor cu arhitectură tradițională (județele Alba, Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea).
Pentru program a fost dezvoltată în premieră o bibliotecă digitală, disponibilă în mai multe limbi de circulație internațională, în care este prezentată istoria fiecărui obiectiv cultural.
Unică prin tipologia cuprinzătoare de conținut video, foto, tururi virtuale, reconstrucții 3D, animații, ghiduri audio, texte de prezentare, recenzii utilizatori, platforma are rolul de a furniza informații despre tematicile rutelor existente și despre obiectivele incluse în aceste rute. Astfel, aceasta aduce viitorul turist cât mai aproape de experiențele pe care le poate descoperi offline și îl ajută în alegerea destinațiilor de călătorie. În platformă sunt introduse cele 275 de obiective turistice, iar materialele lor de prezentare au fost traduse în engleză, franceză, rromani și o parte din ele în germană și maghiară. Cumulat au fost produse peste 5.800 de materiale, la care se adaugă 98 de planuri de revitalizare ce vor ajuta unele obiective să atragă interesul publicului și să-și găsească surse de autofinanțare.
Aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android, simplifică accesul la informații despre obiectivele turistice incluse în cele 12 trasee turistice și la alte obiective turistice aflate pe rute, inclusiv la evenimente tematice care se organizează în țară. Accesarea se poate realiza anonim sau cu cont de utilizator și postarea de recenzii la obiective. Prin sistemul de geolocalizare, utilizatorului i se afișează inclusiv obiectivele din proximitate. Aplicația mobilă se poate folosi în mod offline, iar conținutul salvat se poate vizualiza și atunci când telefonul nu are semnal.
Infrastructura rutieră de semnalizare a obiectivelor pe 55.000 de kilometri pătrați
Demersul inițial de mapare și dezvoltare de conținut aferent celor 275 de obiective turistice, realizat în perioada 2023-2024 și integrat în platforma multimedia, va fi completat, în etapa următoare a programului, de amplasarea infrastructurii rutiere de semnalizare a fiecărui obiectiv aflat pe cele 12 rute turistice culturale.
Până în prezent au fost realizate primul raport de cartografiere a obiectivelor turistice culturale, la nivel național, localizarea in situ și măsurătorile pentru semnalizarea în teren a obiectivelor din România Atractivă. Acestea sunt situate pe o arie de aproximativ 55.000 km² dintre care 4.950 km² vor avea un ritm foarte intens de semnalizare. Un obiectiv va acoperi aproximativ 200 km² semnalizați, respectiv pe fiecare 18 km² vor exista în medie 20 de puncte de semnalizare. Necesarul estimat este de 5.759 ore pentru amplasarea celor peste 8.000 de elemente de infrastructură. Mijloacele de semnalizare vor respecta standardele aplicabile semnalizării rutiere.
Pentru aplicația România Atractivă, firma Eventya, care a dezvoltat și menține aplicați, va oferi întreținere constantă și suport încă 5 ani și după finalizarea programului (iunie 2026).
[…] Turiștii români și străini pot descoperi cele 12 rute culturale tematice, care însumează 275 de obiective de vizitat, prin intermediul platformei multimedia România Atractivă, de prezentare a Programului de turism cultural al României. Până în 2026, aceste trasee vor fi semnalizate inclusiv prin infrastructură rutieră specifică. Realizat din fonduri europene, Programul România Atractivă cuprinde castele, […] Citeste mai mult […]