Acasă Educatie România, criticată de raportorii ONU pentru eliminarea educației sexuale din școli

România, criticată de raportorii ONU pentru eliminarea educației sexuale din școli

DISTRIBUIȚI

Șase raportori speciali ai Organizației Națiunilor Unite au cerut guvernului României să dea explicații la Geneva despre asigurarea educației pe tema egalității și identității de gen în școli și universități, precum și pe tema accesului elevilor la educație sexuală comprehensivă pentru copii, adolescenți și tineri.

Parlamentul României a adoptat două propuneri legislative controversate care elimină prevederile privind accesul la educație sexuală din legea de protecție și promovare a drepturilor copilului și care interzice discuțiile despre gen și identitate de gen în școli, licee, universități și programe de formare profesională.

Prima dintre propuneri, cea care înlocuiește educația sexuală cu cea sanitară este trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis iar a doua ca intra pentru a treia oară în discuția Curții Constituționale la jumătatea lunii noiembrie.

Interpelarea raportorilor ONU, remisă guvernului României, deși parlamentul este cel care a făcut modificările, arată că ambele propuneri au consecințe extrem de grave în educație, în condițiile în care sarcinile la adolescente, infecțiile cu transmitere sexuală, discriminarea și violența bazată pe gen, dar și stigmatizarea și marginalizarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender rămân la un nivel ridicat.

Mai mult, spun raportorii ONU, modificările făcute încalcă drepturile femeilor și persoanelor transgender și angajamentele internaționale ale României, inclusiv Convenția de la Istanbul.

”Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la faptul că Proiectele de lege propuse sunt incompatibile cu principiul non-discriminării coroborat cu dreptul la educație și dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală care poate fi atins, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, prin refuzul accesului la informare și educație. Mai mult, suntem îngrijorați și de faptul că sancționarea oricărei persoane care predă despre gen, egalitatea de gen și identitatea de gen pare să reprezinte o încălcare nejustificată a drepturilor sale la libertatea de opinie și de exprimare, precum și a libertății sale academice”, scriu raportorii ONU.

Aceștia arată că modificările dispuse în parlamentul român încalcă, deopotrivă, Constituția României și principiile internaționale ale drepturilor omului.

Raportorii ONU cer Guvernului Orban să explice măsurile luate pentru a se asigura că toate persoanele și grupurile au acces la educație sexuală comprehensivă, inclusiv informații non-discriminatorii, bazate pe dovezi exacte din punct de vedere științific și adecvate vârstei, cu privire la toate aspectele sănătății sexuale și reproductive, inclusiv diversitatea identităților sau expresiilor de gen. De asemenea, solicită guvernului să furnizeze informații cu privire la măsurile luate pentru a proteja persoanele trans împotriva violenței și discriminării în instituțiile educaționale, inclusiv împotriva bullying-ului, hărțuirii, stigmatizării și ostracizării.

Semnatarii au solicitat Guvernului să transmită îngrijorările lor la CCR, scrie Romania.europalibera.org.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here