Acasă Social România nu are niciun centru de mari arși

România nu are niciun centru de mari arși

DISTRIBUIȚI

La 7 ani de la incendiul din clubul Colectiv în România nu există nici astăzi un centru de mari arși funcțional.

Cele trei mari centre pentru arși pe care autoritățile spuneau, după Colectiv, că le vor construi în București, Timișoara și Târgu Mureș nu există nici astăzi. Ele ar urma să fie finalizate în 2024, cu bani de la Banca Mondială, conform calendarului proiectelor. În cazul centrului de la Târgu Mureș a fost obținută și autorizația de construire.

De asemenea, implementarea unui ordin din anul 2017, care obliga spitalele cu paturi pentru arși să reorganizeze spațiile destinate îngrijirii acestora la standarde moderne, a fost amânat cu trei ani în mai 2022. De altfel, Ministerul Sănătății a recunoscut în referatul de amânare a implementării acestui ordin că niciun spital din România nu corespunde condițiilor pentru un centru de arși.

Asta în situația în care, anual, în jur de 10.000 de pacienți se prezintă la camerele de gardă ale spitalelor din România cu arsuri, iar 4.000 dintre aceste cazuri necesită internare și tratament de specialitate, potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, publicat anul trecut. În condițiile acestea, aproximativ 200 de persoane își pierd anual viața, în România, din cauza rănilor suferite de la arsuri.

În țara noastră sunt 26 de paturi pentru tratarea marilor arși și alte aproximativ 300 de paturi în spitalele județene și de municipiu, însă acestea sunt pentru tratarea arsurilor de severitate mică și medie. Astfel, peste 50 de pacienți cu arsuri grave au fost transferați în străinătate după 2016, iar simplificarea procedurii de transfer s-a făcut abia în 2020, la 5 ani după Colectiv. Tratamentul din străinătate este finanțat de statul român. – sursa Euronews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here