Acasă Educatie România nu este pregătită nici acum pentru școala online

România nu este pregătită nici acum pentru școala online

DISTRIBUIȚI

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu susține că România nu este pregătită pentru școala online, deși în multe mari orașe din țară incidența cazurilor de Covid se apropie de 6 la mie. El spune că nu există conținut digital, conectivitate sau profesori pregătiți pentru asta.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus, marți seara, la Digi24, că, potrivit legislației acuale, la o incidență de 6 la mie școlile trec în online. Întrebat despre posibilitatea ca școlile să rămână deschise chiar și după acest prag, Sorin Cîmpeanu a spus că părerile sunt împărțite: „Unii vor să se închidă odată cu atingerea pragului de 6 la mie. Sunt speriați de mersul la școală, dar n-au niciun fel de problemă să meargă în mall-uri sau în ale locuri. Alții vor să rămână deschise și după 6 la mie”.

„În București, spre exemplu, azi avem 5,57 la mie, în Cluj avem 5,59, sunt foarte apropiate astăzi, marți, de 6 la mie. Ziua de referință e vineri, dacă vineri se depășește 6 la mie, după regulile de astăzi, școlile intră în online cu excepția școlilor speciale, creșele și grădinițele rămân însă deschise cu prezență fizică”, a mai spus Cîmpeanu.

Acesta admite că nu știe care au fost rațiunile care au stat la baza stabilirea acestui prag.

„Acum ne întrebăm cu toții cum am ales acest prag de 6 la mie. Mie nu mi-e clar, ne-am bazat pe convingerile epidemiologilor, doar că vă fac o mărturisire, e o convingere personală: în momentul în care s-a stabilit acel prag de 6 la mie multă lume a fost convinsă că nu ne vom mai apropia vreodată de pragul de 6 la mie. La 1 august, era 0,13 la mie, de 40 de ori mai puțin”, a mai spus ministrul.

Doar o cincime din profesori e pregătită să predea online

Acesta susține că România nu e pregătită pentru școala online. Pentru acest lucru ar trebui, în opinia ministrului, întrunite simulan 5 condiții: Una dintre ele este să existe conectivitate la internet, iar în acest moment, spune Sorin Cîmpeanu, 6% din teritoriu are probleme de conectivitate. O altă condiție este asigurarea echipamentelor, unde încă România mai are de lucru.

„Nu avem conținut digital. Să trimiți temele pe WhatsApp nu înseamnă conținut digital. Nu avem toți profesorii pregătiți pentru predare online”, a precizat Cîmpeanu.

Conform acestuia, în ultimul an și jumătate au fost pregătiți pentru predarea online aproape 40.000 dintre cei 200.000 de profesori din țară.

Dar, cel mai important lucru, spune ministrul, este lipsa platformelor de evaluare.

„Dacă nu ai platforme de evaluare online dedicate nu poți încheia actul educațional. Analizând mediile la nivel național la finalul anului 2020-2021, avem peste 50% medii care se inscriu la burse de merit, ori dacă învățământul din România este atât de bun încât peste 50% dintre elevi sunt de nivel maxim, de merit, înseamnă că nu mai avem nicio problemaă, deși evident că este ceva fals”, a adăugat Cîmpeanu.

Tezele nu au fost anulate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că tezele nu au fost anulate în acest an şcolar şi îşi doreşte ca acestea să fie susţinute de elevi cu prezenţă fizică pentru a fi „relevante” şi a nu mai avea rezultate „deformate”.

„Tezele nu au fost anulate în acest an, chiar şi în această situaţie în care avem o creştere accentuată a ratei de infectare. Ne menţinem dorinţa de a avea şcolile cât mai aproape de normal, inclusiv din perspectiva tezelor. Dorim ca ele să fie susţinute. Dorim ca ele să fie relevante, dorim ca ele să fie susţinute cu prezenţă fizică pentru a fi relevante, pentru a nu mai avea acele rezultate complet deformate”, a mai spus ministrul.

El a afirmat că Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor susţine ca şi în această vară cu prezenţă fizică, „indiferent de condiţii”.

„Examenul de Evaluare Naţională se va susţine exact la fel cum s-a susţinut şi în vara aceasta, după acelaşi tipic – combinaţie între subiecte grilă pe modelul testelor PISA. De asemenea, cu prezenţă fizică. Examenul de Bacalaureat exact la fel. Vă garantez că vor fi susţinute indiferent de condiţii cu prezenţă fizică”, a precizat Cîmpeanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here