Acasă Educatie ROMANIA RAMANE O TARA PLINA DE DOCTORI

ROMANIA RAMANE O TARA PLINA DE DOCTORI

DISTRIBUIȚI

doctoriMafia doctoratelor rămâne pe poziție

Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu va mai fi implicat în procedura de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor care au plagiat. Procedura va rămâne în sarcina și la alegerea exclusivă a universităților care au acordat titlurile pe baza unor lucrări neconforme. Senatorii au respins luni modificările cerute de președintele Klaus Iohannis prin cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 4/2016.

Așadar, analiza plagiatelor și propunerile de retragere a titlului de doctor în cazul celor care au copiat vor fi făcute la nivelul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), adică de cei care au acordat un titlu obținut prin fraudă.

Luni, în Senat, 90 de parlamentari au votat pentru respingerea cererii de reexaminare, 6 împotrivă și 12 s-au abținut.

Guvernul a adoptat în luna martie o ordonanță de modificare a Legii Educației, care impunea un control mai riguros al calității lucrărilor de doctorat și o evaluare individuală a tuturor școlilor doctorale. Ordonanța a fost însă amplu modificată în Camera Deputaților, apoi a suferit noi intervenții în Comisia de învățământ din Senat, comisie condusă de Ecaterina Andronescu, autoare a unora dintre amendamentele discutabile.

Modificări care-i vor salva pe mulți demnitari aflați în pericol de a-și pierde titlul obținut fraudulos, fiindcă așa cum spunea Robert Negoiță, în România a existat o modă a doctoratelor în rândul politicienilor. “Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această „modă” a titlurilor academice”, scria pe Facebook primarul de la Sectorul 3, după ce CNATDCU a pronunțat verdictul de plagiat. Este singurul politician care nu a contestat decizia Consiliului.

Principala modificare vizează scoaterea CNATDCU din procedură, titlul de doctor urmând să se acorde printr-o hotărâre a Senatului univeristăților, iar retragerea titlului să se facă în oglindă, tot la nivelul universităților, nu prin oridn d eministru, ca până acum. Pretextul – autonomia universitară și inetresul universităților de a avea școli doctorale de calitate.

Realitatea – Noua formulare nu oferă suficiente garanții de imparțialitate, nici la acordarea și nici la retragerea titlului, spunea președintele în cererea de reexaminare, fiindcă elimină filtrele de control existente acum – CNATDCU și Ministerul Educației.

Rămâne în lege și renunțarea voluntară la titlul de doctor, fără ca documentul să clarifice efectele asupra raporturilor de muncă.

Reamintim că această prevedere a fost introdusă în lege în timpul Guvernului Victor Ponta, cel în cazul căruia atât vechiul (din 2012), cât și noul CNATDCU (ales anul acesta) au stabilit că a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Prin această prevedere este eliminată posibilitatea de a pedepsi plagiatul, structurile care pot dispune sancțiuni mult mai grave rămânând fără bază legală pentru a acționa.

Persoane care și-au exprimat intenția de a renunța la titlu de doctor:

Radu Stroe (fost ministru de Interne)

Daniel-Andrei Moldoveanu

Romeo-Marius Raicu (fost parlamentar)

Mihai Stănişoară (fost minsitru al Apărării)

Dimitrie Bogdan Licu (procuror general adjunct Parchetul General)

Adela-Loredana Popescu (Neagu)

Mihai Tudose

Neculai Onţanu (fost primar Sectorul 2)

Loredana-Claudia Diaconescu (Radu)

Legea elimină și obligativitatea publicării tezelor pe o platformă națională accesibilă publicului larg, ceea ce încalcă principiile transparenței și nu mai permite compararea lucrărilor, astfel încât să se ajungă al respectarea regulilor în mod uniform de către instituțiile ce organizează studii doctorale.

De asemenea, modificările nu spun ce se va întâmpla cu lucrările aflate deja în studiu la CNATDCU, așa cum este cazul tezelor fostului ministru Petre Tobă și Florentin Pandele (primarul orașului Voluntari), în cazul cărora chiar în această săptămână urmează votul în Consiliul CNATDCU privind raportul experților, care au spus că și acesta a plagiat în teza de doctorat.

Potrivit procedurilor, pentru ca legea să intre în vigoare, ea trebuie să fie promulgată de președinte.

Șeful statului are la dispoziție până la zece de zile – în cazul unei legi venite de la reexaminare – până să o facă, după care legea poate fi publicată în Monitorul Oficial și să producă, astfel, efecte.

Practic, CNATDCU mai are la dispoziție cel mult zece zile în care mai poate da verdicte. Procedura în cazurile Tobă și Pandele, de exemplu, este mai lungă. După acest termen, plagiatorii se întorc la judecata profesorilor și universităților care le-au acordat titlurile frauduloase.

Victor Ponta și Gabriel Oprea, printre politicienii pentru care CNATDCU a cerut și ministrul a semnat retragerea titlului – Războiul politicienilor împotriva dovedirii plagiatelor a început în 2012, când fenomenul a intrat în atenția opiniei publice odată cu acuzația apărută în revista Nature la adresa tezei de doctorat a proaspătului premier de la acea vreme, Victor Ponta.

Pentru a scăpa de un verdict nefavorabil, miniștrii Educației numiți ulterior de acesta au modificat legislația, au schimbat componența structurilor care se ocupau de plagiat și astfel a fost amânat un verdict definitiv și credibil până anul acesta. – sursa: www.cursdeguvernare.ro, foto: www.academiacatavencu.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here